Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

luni, 12 aprilie 2010

Cum ne vindecam sufletul?


... Cu cat cobor mai adanc in mine, cu atat trebuie sa am mai mult curaj, caci cu atat mai mult descopar moartea si putreziciunea in care ma aflu. Sunt din ce in ce mai siderat de ce vad, simt ca nu mai am nicio nadejde, fiinca eu, din nestiinta, imi puneam nadejdea in mine.

Si atunci cu atat mai mult il vad mai frumos pe celalalt si incep sa incerc sa-l iubesc cu adevarat! Atunci incerc sa-l slujesc, sa-l odihnesc, nu-i mai pretind eu lui in schimb toate acestea.

Dar de multe ori insa ne cunoastem pe noi nu neaparat in solitudine, ci si in mijlocul celorlalti. Uneori ei ne spun cine suntem cu adevarat, poate din aceeasi rautate ca a noastra, ba chiar ne si ocarasc. Ce bine ar fi daca le-am primi pe toate ca din mana lui Dumnezeu!

Daca intru in interiorul meu, in stricaciunea mea, desconsiderarea semenilor o vad ca o confirmare. Si ca un semn de la Dumnezeu, dar numai sa am curajul de a ma uita in mine. Atunci le dau dreptate, si rautatea cu care mi-au spus-o, o trec cu vederea, caci ma ajuta sa ma vad macar in parte cum sunt in realitate, chiar daca ma doare.

Dar noi traim ca si cum toate vorbele acestea ar tine loc de realitatea in sine. Pentru noi, ideile despre suferinta si curaj ne sunt de ajuns. Daca le gandim, daca le formulam, ne simtim ca si vindecati. Dar ideile nu vindeca firea. Nici vorba, nici a le scrie, nici a da sfaturi altora.

Stim ca vindeca Dumnezeu daca ne rugam din adanc, stim ca vindeca harul Lui, impartasit prin Sfintele Taine, stim ca pana la urma trebuie sa ne aruncam in bratele Lui defintiv. Altfel vom traim la nesfarst paralel cu realitatea, chiar convinsi ca aducem slava lui Dumnezeu.

Iulian Tiganelea

Restul articolului aici.

Nadejdea, speranta o gasim in Dumnezeu.
Cu cat simtim suferinta sau demonii trecutului impreuna cu descoperirea dureroasa a ceea ce suntem in prezent mai repede, cu cat vrem sa ne tratam mai repede prin dusul rece al recunoasterii de sine in ochii lui Dumnezeu, cu atat mai mult putem patrunde in adancul nosru si sa simtim cu incredere, cu nadejdea vindecarii, adevarul ca numai prin Dumnezeu ne vom gasi linistea, pacea, vindecarea sufletului.
Caderea in deznadejde este o capcana a mortii sufletului intinsa de cel rau, care nu ne lasa sa vedem lumina in suferinta noastra, nu ne lasa sa vedem mila lui Dumnezeu si alinarea noastra. Caci asta cautam dupa o adanca introspectiva, sincera si dureroasa, nu? Nu asta speram? Nu cautam vraci, carti miraculoase, nu? Nadejdea este la Dumnezeu. Cum putem vedea lucrul asta daca noi insine nu am coborat mai inainte acolo sa cunoastem unde este suferinta si putrejunea sufletului?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile