Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

marți, 21 iunie 2011

Cum sa ne rugam?

Preluat de pe blogul lui Sebastian Marin.
Un blog foarte frumos si utila adapare a sufletelor noastre, pe care vi-l recomand sa-l vizitati din cand in cand.
Pentru ce să ne rugăm?
Pe cine să pomenim în rugăciune?
Cum facem să nu uităm de rugăciune?

Sunt doar câteva întrebări care umblă prin mintea oricărui creştin.
Sfinţii Părinţi ne învaţă ca întâi de toate să-I aducem laudă lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate darurile pe care le-a revărsat peste noi. După aceea să avem îndrăznirea să cerem ceva. Dumnezeu ştie tot ce avem noi nevoie, dar pentru că ne-a făcut fiinţe libere, aşteaptă de la noi dorinţele, ca să arate că ceea ce ne dă este dorit şi acceptat de noi şi nu face nimic contra libertăţii noastre.
Mai apoi să avem grijă ca rugăciunea noastră să nu fie plină de egoism. Deşi suntem tentaţi să zicem mai degrabă:
Doamne, dă-mi!,
Doamne, miluieşte-mă!,
Doamne, ajută-mă!,
să căutăm ca întâi de toate să ne integrăm în marea familie a Bisericii şi să-i vedem pe toţi ca pe fraţii noştri şi pentru toţi să ne rugăm. Cea mai folositoare rugăciune este cea făcută în numele comunităţii şi lucru plăcut lui Dumnezeu este atunci când întâi te rogi pentru fratele tău şi după aceea pentru tine. Aceasta e cea mai mare dovadă a iubirii de aproapele, când doreşti binele cuiva înaintea binelui tău, când vrei ca Dumnezeu să rezolve întâi supărarea fratelui şi apoi să caute cu milostivire şi la ale tale.
Marii trăitori ai credinţei noastre ne învaţă că după ce spunem rugăciunea la plural, cuprinzându-i pe toţi, să zicem şi la singular, ca Dumnezeu să ne păzească de duhul mândriei. „Doamne, miluieşte pe toţi oamenii”, să continue de fiecare dată cu „Doamne, curăţeşte-mă pe mine păcătosul”, pentru că atunci când vrem să îndreptăm ceva în lume, nu ne ajută nimic altceva mai mult decât îndreptarea propriei noastre persoane. Nu reuşesc nimic cei care se bat cu pumnul, sau vor să impună norme cu forţa, nici cei care se lamentează de pe margine şi deplâng starea jalnică a lumii.
Cel mai mare folos pentru lume îl are cel care lasă totul în grija lui Dumnezeu, iar în privinţa propriei persoane, cere milă pentru păcate şi har pentru creşterea în credinţă şi faptă bună. Numai după ce ne aflăm noi în odihna harului mântuitor, răspândim şi în jurul nostru mireasma credinţei, astfel că lumea poate lua linişte dela noi. Din rugăciunea şi liniştea nostră se pot linişti mulţi, ceea ce cu forţa sau cu repeziciunea nu reuşeam niciodată.
În rugăciune, să privim întotdeuana la ce este în jurul nostru, iar când vedem un om defavorizat să avem imediat în minte toată categoria oamenilor din care face parte acel frate al nostru. Din rânduiala lui Dumnezeu doar pe el îl vedem, dar prin vederea lui, Dumnezeu ne anunţă că pe lumea aceasta sunt alte mii de cazuri care aşteaptă de la noi cel puţin mila rugăciunii. Nu e lucru puţin să înalţi rugăciune pentru ei. Chiar dacă alt ajutor nu poţi da, rugăciunea spusă din inimă vine ca un balsam peste rana fratelui, şi, de dragul rugăciunii tale curate, Dumnezeu îi va uşura suferinţa. Decât să zici la vederea unui om în căruciorul cu rotile: „Doamne, ai milă de acest necăjit!”, mai de folos este să zici: „Doamne, ai milă de toţi necăjiţii care se chinuie în acest fel şi de toţi cei care se chinuie în boli pe pământ!” În acelaşi timp nu te uita nici pe tine şi cazi în genunchi înaintea lui Dumnezeu cerându-i iertare pentru puţina ta credinţă, căci dacă ai fi avut credinţă, l-ai fi putut vindeca tu doar cu rugăciunea.
Ne avertizează Părinţii să nu uităm în rugăciunile noastre nici pe mai marii lumii, pe cei câţiva care coordonează toată mişcare pe planetă. Să ne rugăm pentru cei puţini şi influenţi, la mâna cărora stă întregul Pământ. Dacă ar face ei o mişcare greşită, într-o clipire de ochi noi n-am mai fi. De aceea, să-i lumineze Dumnezeu şi să le dea gând bun, iar pe noi să nu ne uite din cauza păcatelor în mâna lor, ci să le îngăduie numai atât cât să ne fie de folos şi putem răbda pentru mântuire. Dacă şi-ar lua Dumnezeu mâna de pe oamenii influeţi care conduc lumea şi dacă am înceta noi rugăciunea pt ei, răutatea îşi va arăta cu adevărat faţa şi viaţa ne-ar fi în primejdie.
Să nu uităm de rugăciunea continuă de iertare a păcatelor. Cum greşim mereu, mereu trebuie să ne şi rugăm. Ar trebui ca rugăciunea să ne fie mai intensă decât păcatul, dar din lucrarea satanei, luaţi cu păcatul, lăsăm la urmă rugăciunea. De aceea, lumea de acum, afundată aproape de tot în păcate are nevoie de rugăciune sinceră şi continuă, rugăciune spusă din cămara sufletului nostru sau din mijlocul comuniunii eclesiale, pentru că numai cel care se roagă are nădejde de mântuire.
Oriunde ne-am afla şi în orice moment liber să ne rugăm pentru lume cu dragoste frăţească, dătătoare de nădejde în răbdare şi să zicem: Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!...

Si alte articole frumoase si utile care mi-au atras atentia: Sensul vietii, Acedia sau delasarea duhovniceasca, Ispitele in timpul Marturisirii, Din invataturile Sfantului Andrei, cel nebun dupa Hristos... si multe altele, dar va las sa le descoperiti singuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile