Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

vineri, 19 august 2011

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: “Conteaza acela care s-a smerit cu adevarat. Asta e cel tare, nu oricine zice ca e tare”

“Un duhovnic trebuie sa stie si sa fie fericit cand i se spun pacate grele, pentru ca salveaza un om din adanc de ape. Si nu-l mai cearta de ce este ud. Bine ca l-a scos din apa…”

DESPRE ASCULTARE, STATORNICIE SI RABDARE
“(…) - Ce parere aveti de cuvantul: „Multi s-au facut tari, dar putini nemaniosi”, adica blanzi si smeriti?

- Multi s-au facut tari si mari. Dar, cum spuneam, putini sunt smeriti si ascunsi; si astia sunt cei intelegatori. Multi s-au facut tari: „Eu fac, dreg, nu-stiu-ce!” Nu conteaza! Conteaza acela care s-a smerit cu adevarat. Asta e cel tare, nu oricine zice ca e tare.

Bunaoara, s-a dus unul la un parinte ca sa-i scoata dracul din el. Si parintele acela a zis: „Eu nu pot! Sunt un om slab! Dar du-te la parintele cutare!” Si s-a dus la un alt parinte, si acela s-a rugat si a fugit dracul. Dar dracul, cand a fugit, a spus: „Nu pentru rugaciunile tale fug, ci pentru smerenia celuilalt!”

- Se poate indrepta[ti] omul astfel: „Am firea slaba si plec in alta manastire?”

- Nu este bine deloc sa ai o fire molatica. Ce-ai cautat la manastire? Ai deliberat singur, cand te-ai dus acolo. Si vei fi slab peste tot. Te face dracul molatic peste tot, nu te teme! Ca daca esti aici, poti sa nu fii asa in fapt, ca te faci tu molatic, adica lenevut si comod. Si oriunde te-ai duce, daca nu te lasi de obi­ceiul acesta al delasarii, sigur ca nicaieri nu faci nimic.

Nu esti singur aici, sunt atatia care fac toate aceste lucruri. De aceea bine am zis, cand am zis: Sa fiti statornici! Asta-i ultimul cuvant. Este o mare-greseala sa pleci! Trebuie sa birui neaparat, acolo unde te gasesti. Cruce inseamna sa duci ce nu-ti convine! Sa te silesti, sa ai rabdare si sa ceri sfatul du­hovnicului tau. Sigur ca da. Asta e crucea si trebuie sa o duc cu orice chip!

Bucurati-va de manastirea asta [Sihastria, n.n.]! Manastirea-i buna, are privegheri, are slujbe in toata noaptea, are Liturghie in toata ziua, are padure unde mai respiri aer curat.

- Ati amintit de scaunul de duhovnicie. Din oamenii care vin la sfintia voastra, sunt unii preocupati de problema renasterii sufletesti?

- Da. Sunt foarte multi preocupati. La nivelul lor, cu multa constiinciozitate. Si trebuie sa va spun ca Spovedania este Taina fara de care nu te poti mantui. Duhovnicul este dator sa explice lucrul acesta: Nu te poti mantui fara sa-ti marturisesti pacatele. Pentru ca e temei in Scriptura, care spune: „Ce iertati voi, iert si Eu!” Deci, ori aici, sa-ti spui pacatele spre iertare, la duhovnic; ori la Judecata de apoi, spre osanda. Dar, nespuse nu raman. Pentru ca exista iad. Si cine sunt in iad? Sigur, cei care nu s-au pocait si nu s-au ingrijit!

Nu se grabeste Dumnezeu sa bage lumea in iad! Sufera continuu ca sa nu se duca acolo. Si ce nu face ca sa nu se duca! Cate suferinte nu face! Pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos stie ce inseamna a plange. Si face totul ca sa nu se duca lumea in iad! Caci iadul e marea durere a lui Dumnezeu. Ii iubeste mai departe si pe ei. Dar [pe ei, n.n.] ii biciuieste iubirea asta.
Orice pacat s-ar face, orice rautate ai face, nu poate sa stinga raza divina din om cu care l-a creat Dumnezeu. El o are si acolo in iad. Dar Dumnezeu, in marea Lui milostivire, doreste sa ne salveze. Si, cum spun, ce nu face pentru asa ceva! Dar dreptatea Lui nu poate sa ne scape de tot. Pentru ca Dumnezeu poate sa faca orice, dar un singur lucru nu face: sa-Si calce cuvantul! Asta nu o face! (…)

- Dar de moarte va temeti?

- Parinte draga, nu pot sa spun ca am siguran­ta mantuirii mele! Este o mare greseala. Ma tem ca nu ma mantuiesc, dar nadajduiesc. „Doamne, sunt sincer cu Tine!” Pentru ca, parintilor, suntem in varsta si e normal sa plecam la Hristos. Nu ne mantuim prin faptele noastre, orice am face. Numai prin mila Lui. Si atunci, gandul la iad si nadejdea la Dumnezeu, cum zice Sfantul Siluan! Mi-a placut cuvantul. Nadejdea la Mantuitorul. Nadejdea la mantuirea lumii. Dar noi, calugarii, avem mari, mari posibilitati!

Sfantul Antonie a intrebat pe ucenici: „Care e virtutea cea dintai de care trebuie sa tinem cont?” Si i s-a raspuns: „Smerenia?” „Cumpatarea?” „Cura­tenia?” Dar Sfantul Antonie zice: „Nu, fratilor, ci dreapta judecata!” Ca poti sa strangi un copil in brate din iubire pana-l omori. Iubire fara dreapta judecata.

Fratilor, nu faceti lucruri ca sa vi le atribuiti voua la mantuire. Faceti binele din inima. Taceti din gura, pentru ca prin asta atacati purtarea de grija a lui Dumnezeu, care-i permanenta, si nu va dati seama de ea ca-i permanenta. Are El grija! Te-a inregistrat acolo. Taci din gura, vezi-ti de treaba. Daca reusesti cu adevarat sa-ti infrangi acest duh al parerii de sine, care inseamna mandrie, esti un om pe drumul mantuirii!

Adu-ti aminte de staretul care a poruncit ucenicului: „Da piatra aia la o parte!” Era o piatra pe care nici 20 de insi nu puteau s-o dea din loc. „Da piatra aia la o parte!” Si el s-a dus acolo si a nadusit, dar a dat-o la o parte. Era posibil prin puterile lui proprii sa faca lucrul asta? Dar a facut-o. Deci, nu se masoara ascultarea cu propria ta putere. Ascultarea poate sa depaseasca puterea omului. Este fenomen de multe ori!

- Dar daca ma imbolnavesc sunt scutit de ascultare?

- Asculta, draga! Manastirea asta iti da posibi­litatea si de destindere si de intindere. De toate! Ai libertatea sa spui: „Parinte, nu mai pot, ca sunt bolnav!” E altceva. Dar a spune „Eu nu vreau sa ma duc, ca nu pot!”, asta-i o mare greseala! „Ma duc cu mare placere, preacuvioase! Fac ce pot!” Si acolo sa faci sincer ce poti. Sigur ca da. Nu dai cate un pai la o parte! Da tot snopul, da toata claia, daca poti. Nu te teme, fratele meu, ca esti foarte vesel la fata si implinit. Uite, si eu la ba­tranete, muncesc, fac, dreg, nu dorm destul, si uite, nu ma lasa Dumnezeu!

- Daca esti bucuros de faptul ca esti in manastire si cei apropiati nu inteleg starea ta sufleteasca, ce atitudine sa ai?

- Asculta, frate. Nu ne intereseaza! N-am plecat nici pentru lume, nici pentru ca sa ma mandresc ca eu sunt cel mai grozav, ca astfel ai pierdut tot. Vezi-ti de treaba. Raspunde-le asa: „Ziceti ce veti vrea! Imi pare rau ca nu intelegeti marele rost al calugariei! Eu vreau sa ma fac calugar. Faceti ce veti vrea! Va pretuiesc, va iubesc, dar lasati-ma, ca ma cheama ascultarea!”

Indrazniti! Eu am biruit lumea! Ceea ce in­seamna ca si noi putem sa biruim lumea! Lumea si patimile din noi! Si ce mai conteaza parerea altora despre noi? Taierea voii este un mare lucru, dragii mei! Sa stiti. Nu neglijati lucrul acesta!

Era un parinte batran intr-o manastire din Muntele Sinai. Si il trimiteau, unul intr-o parte, altul in cealalta. Si i-a spus Sfantul Ioan Scararul, care vedea toate acestea: „Parinte, nu te smintesti ca te trimit toti in toate partile?” Zice: „Nu ma smin­tesc, parinte, ca astia mi-au spus cand am venit aici ca ma ispitesc treizeci de ani! Si acum consider ca ma ispitesc. Ma duc unde imi spun!” Si a murit dupa 15 ani. Si a zis la moartea sa: „Va multumesc voua si lui Dumnezeu, parintilor, caci cu ascultarile voastre m-ati mantuit!”

Mantuirea nu-i intrarea intr-un targ, nici intr-un scaun regesc. Este intrarea in cerul lui Dumnezeu! Uite, du-te unde te trimite si vei dobandi mantuirea sufletului tau! Ca nici nu putem sa discutam detaliat care-i ascultarea. Ascultarea e taierea voii! Gata!

Fratiile voastre vedeti ca asta este partea cea mai grea in manastire? Taierea voii! Si daca ai sti ce plata primesti! Pentru ca taierea voii e caracterizarea calugarului, nu altceva. Ca si in lume erai sarac. Si in lume te sileai sa nu fii bogat, sa fii curat. Dar taierea voii in manastire, asta este ceea ce nu este in lume!

Se spune ca un oarecare, dupa invierea Domnului, era foarte trist, si a fost intrebat: „De ce esti trist, frate, ca a inviat Hristos!”, “Cum sa nu fiu trist, a zis el, daca si eu am facut minuni, dar pe mine nu m-a rastignit nimeni?” Adica nu-L rastignesti decat pe Cel, Care, de fapt, l-a ucis pe satana! Nu merge chiar asa, ca faci te miri ce pe colea. „Nu m-a rastignit nimeni pe mine, desi am facut minuni!” De aceea era trist!

(…) – [intrebare de la un mirean, n.n.:] Cum ne ajuta sfintii?

- Fratilor, impliniti poruncile lui Dumnezeu cu ravna nemaipomenita! Ca, daca ar fi cu putinta sa-i intrebam pe cei de sus cum au ajuns la atata fericire, acesta ar fi raspunsul: „Timp putin, petrecut bine! Asta am facut in viata mea!” Deci, in sfarsit, trebuie sa te angajezi la o lucrare duhovniceasca mai mica sau mai mare, in masura in care tu poti sa inoti. „De ce te bagi la apa adanca?” „Vreau cutare, vreau mult!” „Da, dar te-a acoperit apa! Aici pe mal esti deja in apa, dar esti pe pamant! De ce te arunci la adanc? Te poti ineca! Nu te repezi la virtuti prea mari! Multumeste-te cu daruri mici. Vrei sa postesti mult? Posteste! Vrei sa te rogi mult? Poti sa te rogi! Vrei sa-ti dai hainele de pe tine? Poti sa le dai! Si ferice de tine va fi!”

Asa s-au sfintit sfintii. Au implinit poruncile lui Hristos, cat se poate mai desavarsit. Si sunt sfinti. Dar multumiti-va cu daruri mici, daca puteti. Daca puteti sa va impliniti sufleteste cu datoriile dintre sot si sotie, cu reciprocitate, ducetai o viata crestina si va mantuiti. Pastrati bani si pentru saraci. Mai ales asta! Mergeti la biserica. Sa fiti bine spovediti, sa fiti mi­lostivi. Si mergeti pe drumul mantuirii.

Vrei sa te desavarsesti? „Lasa-ti casa, nevasta, copii, tot, si du-te la manastire”. Ia crucea si urmeaza-Mi Mie! N-a spus Mantuitorul lucrul asta? Daca vrei sa fii desavarsit, lasa toate! Ca spune: „Cine nu lasa toate, acesta nu Ma iubeste!” Dumnezeu vrea la maximum. Daca nu se poate, va mantuiti ca sot si sotie, cu randuielile care le au sotul si sotia. Toate cu masura. „Mai rarut e mai dragut!” Deci toate cu masura. Nu abuz, nu tulburare. V-am spus: pacea este mai mare de patru ori decat drep­tatea! Acesta-i raportul intre dreptate si pace.

Daca un om, in care aveti incredere in cuvantul lui, ar fi in situatia sa nu spuna decat un singur lucru, dar care te impresioneaza, sa tii cont toata viata de acel lucru. Numai atat daca ti-ar spune, ca nu poate mai mult: „Mantuiti-va!“, si gata, este de ajuns!

Credeti, fratiile voastre, ca nu stiti sa va man­tuiti? Stiti foarte bine! Nu stii ca nu e voie sa te duci la femeie straina sau la barbat strain? Nu stii ca nu este voie sa nu te bagi in avere straina? Nu stii ca nu este voie sa minti? Nu stii ca nu este voie sa fii las? Nu stii sa nu fii lacom? Nu stii toate aceste lucruri? Dar ce stiti? Sa cresteti copii, sa le dati cu masura, mancare si bautura. Stiti foarte multe lucruri. A, vreti mai mult? „Lasa casa, masa, nevasta, copil, si ia crucea si urmeaza-Mi Mie!”

- Nu cumva ar putea sa vina gandul asta de mai mult si din slava desarta?

- Trebuie sa ma multumesc asa cum sunt si sa lupt sa fiu cum trebuie. Ce? N-aveti obligatii des­tule asa cum sunteti? Sa va respectati, sa va iubiti, sa nu furati; sa dati, nu sa imprastiati. Asta e deja o lucrare mare.(…)

- Daca simti ca Dumnezeu te copleseste cu bunatatea Lui si nu prea ai ispite, este na­dejde de mantuire?

- „In lume ispite veti avea, dar nadajduiti in Mine!” Si iarasi: „Vai de cel prin care ispite va avea!”, zice Mantuitorul. Sigur ca Dumnezeu ne-a coplesit cu iubirea Lui. Nu se poate sa nu ai ispite! Daca nu sunt ispite, nu este nici incununare! Si nu se poate sa fie pom uscat, fara frunze de pom uscat! Sunt si ispite. Pentru ca acesta este rostul de a-l mai tine pe dracul in lume: nu i-a mai ramas decat varful cozii ca sa ispiteasca pe oameni, cum spun Sfintii Parinti. Dar nu ca sa-i doboare! De ce anume? Ca sa-l precizeze pe om unde este, cum este! Dumnezeu sloboade ispitele cu un foarte mare rost. Sunt foarte necesare! Diavolul lucreaza indirect la mantuirea noastra!

Cine poate sa zica ca nu este pacatos? Dar sa traim si noi in nadejde si sa facem ceva ca sa scapam cu orice chip din mocirla in care ne aflam! Vezi ca nu poti sa iubesti desavarsit? Esti in lupta o viata! La nivelul vietii este desavarsirea. Dar sa fii pe treapta scarii care nu sta in noroi! Sa nu fii in pacat! Si asa esti salvat! Iar mai departe te cateri tu, caci esti pe scara. Lui Dumnezeu ii place foarte mult sa iubim pe vrajmasii nostri. Ii place si completeaza El neputintele noastre.

Sa lupti pana la urma impotriva pacatului, ca sa implinesti cuvantul Mantuitorului: Iubiti-va! Ţineti minte acest lucru: Criteriul de judecata la Dumnezeu este iubirea! „De ce ai urat si nu ai iubit?” Acesta este criteriul de judecata! Numai asta sa va ramana in inima ca fapta de urmat in viata: sa nu mai urati pe nimeni! Iubiti pe toata lumea! Sa va temeti mai mult de voi insiva! Pentru ca avem atata putere de la Dum­nezeu ca sa ne putem elibera. Cat de usor este sa nu judeci! Ai putea sa-I spui tu „Cat de greu este sa nu judeci?” Pentru daca nu te astamperi, deja a prins cul­cus diavolul in inima ta. Fereasca Dumnezeu!

Unul a zis ca a omorat patima. Celalalt i-a ras­puns: „Nu este adevarat!” Ba nu! Ba da! „Ei bine! Daca vezi un ban pe drum, ce faci?” „il vad, dar nu trebuie sa il iau, pentru ca nu sunt iubitor de gal­beni!” Dar daca vezi un barbat si o femeie pacatuind, ce faci?” „Ii vad, dar nu ii judec!” „Daca era patima moarta, nici nu ii vedeai!” Patimile la noi sunt numai legate, nu sunt moarte. Deci, atentie ca diavolul stri­ga ca un leu ca sa te inghita!

Insa care este glasul stapanului fiecaruia din noi? De ce sa ma tem, cand este Hristos cu mine? „De cine ma voi teme, daca Dumnezeu este alaturi de mine?” Mergem pe inertie, nu pe credinta adevarata! Aici este aici! Daca ai o credinta adevarata, nu te temi! Te mananca fiarele in padure, ferice de tine! Dar nu te mananca! Caci nici tu nu stai in padure ca sa te manance! Ai voie sa fugi, ai voie sa te aperi. Dar daca se intampla si aceasta, ferice de tine! Ca nu se intampla moarte fara voia lui Dumnezeu.

Au fost doi frati la un parinte in pustie si unul din ei ducea o viata foarte virtuoasa, iar celalalt, care era mai pacatos, s-a dus in cetate si a gresit cu o femeie. Si fratele lui a murit si era mantuit. Si cand se intorcea el din cetate, in padure i-a iesit un leu in cale. Si fratele lui din cer se ruga: „Doamne, sa-l manance fiara!” Dar cel de jos se ruga sa nu-l ma­nance fiara. Si Dumnezeu a ascultat rugaciunea celui de jos si leul nu l-a mancat. Si i-a raspuns celui din cer: „Acesta avea nevoie de ajutor! Ţie ce-ti mai pasa, esti aici impreuna cu toti ingerii!”

Si atunci utilitatea. Daca nu te-a mancat fiara, este pentru ca ai inca o misiune mai departe. Vezi care iti este misiunea in lume. Ori esti in vreo ascultare, ori esti in vreo raspundere. Peste tot tre­buie sa ai dragoste cu orice chip!(…)

- Cum pot recupera din timpul pe care l-au pierdut si cum pot implini poruncile lui Dumnezeu cei care nu au primit educatie religioasa, dar care totusi doresc sa intre in viata monahala cu seriozitate?

- In viata duhovniceasca nu se pune problema recuperarii trecutului. Totul este sa fii cu Hristos prezent in inima continuu, orice ai face! Cine este prezent, repara trecutul si cucereste viitorul! Caci la manastire nu se pleaca decat dintr-o inalta ratiune, dintr-o necesitate sufleteasca.

Ferice de tine! Nu conteaza trecutul, oricat ar fi fost de pacatos. Daca spui: „Doamne, iarta-ma!”, cu toata inima, te iarta! Dar trebuie sa fii atent, sa nu cazi mai rau. Ca spune in Evanghelie: De acum te-ai facut sanatos, sa nu mai gresesti! Pentru ca este mai usor la urcat decat la coborat. Sa va ganditi la cuvantul acesta cand urcati scarile la un bloc. E mai usor sa urci decat sa cobori.

- Cum sa procedam cu cei care ne sunt dragi, dar care nu primesc cuvantul de mantuire si nici nu vor sa se spovedeasca?

- Dragii mei! Mai intai de toate trebuie sa iubiti(…) Sa iubiti cu adevarat! Daca nu te asculta, el raspunde. Nu atat cu cuvantul putem sa-i convingem, pe cat cu fapta. Ca mai mult se folosesc daca vad, decat daca aud. Si atunci o sa intrebe ei. Si atunci spusele tale o sa-I placa si lui Dumnezeu si o sa-i ia in primire prin incercari. Iar tu facandu-ti datoria si iubindu-i, ai implinit porunca lui Hristos. Vei primi plata, chiar daca ei nu s-au salvat.

Cea mai buna si mai la indemana cale de sporire duhovniceasca este calea de mijloc, de supraveghere continua. Un oarecare parinte spunea ca Dumnezeu este permanent cu noi. As vrea sa simtiti lucrul acesta. Fereasca Dumnezeu de o descurajare sau de o aglomerare sufleteasca! Stii ca Dumnezeu este langa tine, stii si calea, care este spusa tot de El: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!, si tu stai intre drumuri!

Unul a batut la poarta Mantuitorului, ca sa intre; iar Mantuitorul a intrebat: „Cine e acolo?” „Eu sunt!”, zice acela. „Nu te primesc, nu esti pregatit!”, raspunde Hristos. Acesta, care era cinstit, dar nu era format duhovniceste, s-a aprins de dor mare de Mantuitorul; s-a infierbantat si a inceput sa arda de dorul Lui. Si s-a dus iar si a baut „Cine este acolo?” „Tu esti!”, a zis acela. „A, daca tu zici ca Eu sunt, intra!” Deci, cu orice chip trebuie sa avem urmele lui Hristos in noi, in viata noastra! Cu orice chip!

O avem in ajutor si pe Maica Domnului, care nu este o femeie oarecare, cum zic nenorocitii acestia de eretici. Caci nimic nu te supara mai mult ca atunci cand o vorbesc de rau pe Maica Domnului, sau nu-i recunosc marile ei daruri de la Dumnezeu!

Cuvantul „femeie” inseamna „imparateasa care daruieste, care miluieste”. Cand Mantuitorul i-a zis Femeie, iata fiul tau, a zis ca unei imparatese. Destinul intregii lumi, cu Dumnezeu in lume, atarna de cuvintele libere ale Fecioarei Maria: Fie mie dupa cuvantul Tau! A acceptat libera, cu toata voia si dragostea, zamislirea Fiului lui Dumnezeu. Nu de spaima ca venise un inger sa o vesteasca. Fara acest consim­tamant destinul intregii omeniri era cu totul altfel!

Iata cine era Maica Domnului! Este o intreaga istorie pe scurt. Si ce aproape de fiecare dintre noi este! Ei, bine, Maica Domnului a fost creata de Dumnezeu ca cea mai grozava fiinta de pe pamant si din cer. Este asa de sus si e atat de puternica, incat tot atat cat poate Dumnezeu prin puterea Lui, poate si Maica Domnului cu rugaciunea! Ea este la capa­taiul fiecarui necajit, pentru ca asta inseamna: „imparateasa daruitoare”. Nu imparateasa care domneste pe un tron ruginit, de aur chiar de ar fi. Este mare, pentru ca este peste tot si ajuta pe toti.

Nu va considerati nestiutori! Daca aveti putina credinta in Dumnezeu, bateti cu orice chip la poarta vietii, cu farama aceea de credinta! Pentru ca Mantuitorul a spus Apostolilor: De veti avea credinta cat o graunta de mustar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinta, caci mergeau dupa El. Desi vedeau ca este Dumnezeu, vedeau ca se usuca smochinul, ca merge pe deasupra apelor, ca vindeca si invia morti, totusi nu aveau credinta aceea traitoare.

Aveti credinta in Dumnezeu, orice s-ar intampla! Nu exista moarte, fratii mei! Daca exista, este numai o trecere, parasim doar aceasta lume. Se zice ca cineva ar fi zis despre Sfantul Acachie, care a fost un mare ascultator, ca a murit: „A murit Acachie!”
Zice: „Nu cred sa fi murit!” „A murit, parinte!” „Hai sa te duc la mormant!” Si s-au dus la mormant. „Acachie, ai murit?” Si raspunde: „Parinte, poate sa moara ascultatorul?!” Adica nu exista moarte, si daca exista, este o trecere spre alta lume.

Sfantul Antonie cel Mare, care avea o viata sfanta si care vorbea cu Dumnezeu, a spus ca el este singurul care nu se mantuieste! Asa de smerit era! Orice am face, noi, fara harul lui Dumnezeu nu ne putem mantui! Chiar daca suntem pacatosi, ne ridicam, dar numai prin credinta in Hristos. Pacatele noastre nu le poate vindeca nimeni decat Domnul nostru Iisus Hristos, si numai prin pocainta si spovedanie. Sa facem act de smerenie, de pocainta, ca altfel nu putem fi iertati.

Nu este neaparata nevoie sa faci teologie. Nu este vorba decat de bataia inimii tale spre Dumnezeu, in continuu. O stare de a te considera mereu langa Dumnezeu si Dumnezeu mereu langa tine.

- Daca se intampla sa pierd aceasta stare de prezenta, cum poate fi recastigata?

- Te intorci imediat: „O, Doamne, am gresit! Iarta-ma, Doamne!” Nu te lasa deloc: „Ce, sa las sa ma manance fiara fara sa ma apar deloc? Nu! Daca se spoate, sa-l birui eu pe el!” Ca asta vrea Dumnezeu, sa te intorci tu si lasa mai departe pe Hristos!

Vreau sa intelegeti ca nu se poate mantui omul prin puterea lui, dar faptele bune Il biruie pe Dumnezeu, il moaie pe Dumnezeu. Daca ne iubeste?! Omul a fost creat de Dumnezeu cu vointa libera, cu ratiune si simtire. Eu deliberez, gandesc sa fac cutare si apoi trec si fac. Dar eu, cat gandesc sa fac, pot sa gandesc oricat, dar daca nu merg sa fac nu se intampla nimic! Cand merg sa fac, atunci vine harul! „Dai vointa, iei putere!”, cum zice la Proorocul Isaia. Mereu voiesti, mereu vine harul.

Sa va spun o intamplare. Sfantul Macarie Alexandrinul, cand era copil, s-a hotarat sa nu se casa­toreasca, ci sa-si duca viata in curatie. Provenea dintr-o familie de oameni bogati. A ajuns la adolescenta si se simtea foarte bine, ca isi pastra hotararea. Dar pa­rintii, care nu stiau adancul inimii lui, au hotarat sa-l casatoreasca. Si au gasit o fata la masura lui. Sigur, lui nu i-a convenit. El, care traise toata viata in gandul acesta! Nu era vorba de o simpla mangaiere, ci de o convingere adanca, pentru ca cine nu lasa si tata si mama si sotie, acela nu Ma iubeste!

A inceput si nunta. Dar, participa acolo ca un lemn, caci nu voia deloc sa se casatoreasca. Toate aceste lucruri l-au intristat adanc. Se gandea cu groaza la o realitate care strica asezarea si marile lui hotarari. Si se gandea ce poate sa mai faca, caci se apropia momentul cand trebuia sa se retraga cu mireasa. Dar, vazand ca nu mai are incotro, a iesit afara si a fugit!

Cine erau dusmanii lui? Casnicii lui – cum zice Mantuitorul! Cine era primul dusman? Mireasa aceea nevinovata, saraca, care se uita la el ca la un inger si ca la un Dumnezeu. De aceea se temea el.

Fugi! In drum, un batran venea si el pe cale. Si s-au intalnit. El, cand a vazut acum un om strain, acela a devenit marele lui sprijin, nu cei care il iubeau la sange. Si-l intreba: „Unde te duci batranule?” El era in frac, gatit de nunta de boieri. „Unde ma duc?” „Unde te duci?” „Ma duc in pustie!” Va inchipuiti ce-a fost pe el cand a auzit ca se duce in pustie. „A, merg si eu!” „Ce? Vezi-ti de treaba fiule!!“A facut desavarsita ascultare. Dar, dupa trei ani, sa va tineti bine, batranul s-a ridicat in sus – era Ar­hanghelul Rafail!

Daca statea pe loc sa se gandeasca, statea in lume si nu mai pleca. „Dai vointa, iei putere!” Chiar Mantuitorul a spus: Indrazniti, Eu am biruit lumea! S-a referit la noi toti, pentru ca toti suntem dumnezei dupa har. Toti avem puterea sa biruim lumea.

De ce te temi asa de mult? De ce te desconsi­deri? Pentru ca nu ti se cere sa cuceresti armate, ci sa te birui pe tine! La ce masura esti, la masura ta, tu lupta sa te desavarsesti! Hai sa ascultam cuvantul lui Dumnezeu si sa nu ramanem mai departe adormiti in anumite obiceiuri.

Toti ne vedem ca nu suntem nimic, dar ne tinem de celalalt, ascultam de aproapele. Domnule, acolo unde esti tu, atat cat poti, fii consecvent, iu­beste pe Hristos! Fereasca Dumnezeu sa va agatati de vreo erezie oarecare, cum sunt vremurile acum.

Eram prin anii ’50-’53 spiritualul Seminarului de la Neamt, singurul seminar monahal din tara. Aveam 35 de diaconi elevi. Si am slujit Sfanta Liturghie impreuna cu un diacon mai in varsta decat ceilalti.

Diaconul, tocmai in momentul in care tineam predica – ca eram obligati sa le tinem un cuvant de zece minute, in care le vorbeam despre Sfintele Taine, care se pot arata in chip de paine si in chip de carne sau in chip de prunc -, consuma Sfintele si gandea: „Ce, o fi chiar asa cum spune parintele?” Si i s-a umplut gura de sange si carne in loc de paine. Si i-a cazut potirul pe Proscomidier si el a cazut jos. Eu am crezut ca s-a imbolnavit. Eram la o jumatate de metru de usa altarului. S-a indoit. Va inchipuiti, dragii mei! Vedeti, nu traia in credinta. „N-o fi chiar asa cum spune parintele…!” Dar pentru care motiv te pregatesti tu pentru preotie?

De doua ori s-a intamplat in viata mea. O data la Sihastria si o data acum, la Neamt.
Dragii mei, sa stiti si lucrul acesta. Dumnezeu a creat cele mai grozave lucruri! A creat o femeie distinsa, care a nascut pe Hristos, si a creat preotia care-L aduce pe Dumnezeu din cer sa-L nasca pe Sfanta Masa!

Va dati seama ce inseamna preotia! Nu faceti deosebire intre duhovnicul cutare si duhovnicul cu­tare. Orice duhovnic are putere sa te dezlege. Nu te dezleaga vrednicia lui, ci te dezleaga harul lui Dumnezeu din el. A dat Dumnezeu putinta aceasta preotului, sa ne dezlege de pacatele noastre, caderi grozav de grele, si le dezleaga pentru totdeauna.

Va dati seama ce posibilitati are omul sa se mantuiasca? Indiferent cum, un duhovnic trebuie sa stie si sa fie fericit cand i se spun pacate grele, pentru ca salveaza un om din adanc de ape. Si nu-l mai cearta de ce este ud. Bine ca l-a scos din apa.
Asa ca nu trebuie sa va temeti. Duceti-va la duhovnici sa va spovediti si sa va dezlege. N-avem nici un fel de scuza, sa stiti! Ne-a dat Dumnezeu destul de mult, ne-a facut cu mari puteri. Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Si cu adevarat este! Si daca Dumnezeu a spus: Sunt cu voi pana la sfarsit, fiti credinciosi Sfintei Scripturi!

- Parinte Arsenie, vi s-a intamplat vreodata sa aveti probleme cu parintii unor tineri care doreau sa mearga la manastire si ei nu erau de acord?

- Am avut foarte multe cazuri.

- Si cum ati procedat?

- Parinte draga, mai intai de toate eu am fost foarte liber la atacul acesta al parintilor. Am Scriptura ca pavaza, ca raspuns, caci spune Hristos: Cine nu lasa tata si mama si frati si surori nu este vrednic de Mine; nu Ma iubeste pe Mine!

Si el a facut lucrul acesta. Este dupa Scriptura. Le spun: „Nu aveti dreptul sa-l opriti! Pentru ca il opriti ca sa-l nenorociti: sa stea prin discoteci, sa stea prin santuri. A venit aici sa-I slujeasca lui Dumnezeu. Uite ce frumos canta! Uite cat slujesc lui Dumnezeu!”

Sunt foarte rare cazurile cand i-au luat parintii inapoi. Cei mai multi au ramas. Au luptat si ei, ca au venit la manastire. Este bine sa mergi la manastire, caci manastirea este o cetate grozava. Intrarea in manastire inseamna intrarea in cer. Suntem cin ingeresc. Ducem o viata ingereasca, cu taierea voii…

Au venit la manastire pentru ca nu puteau sa traiasca altfel decat nebuni pentru Hristos. De aceea am spus: „Domnule, nu ai innebunit inca? Inca mai ai? Mai stai acasa!” Da, ca sa poti. (…)

- Dar de unde stim ca-i voia lui Dumnezeu sa lasam lucrarea din lume?

- Ce sa stiu eu? Eu stiu una si buna: Cine nu lasa tata si mama si frati si surori si veselie si im­paratie si tot ce este in lume, acela nu Ma iubeste! Ce sa ne mai pacalim cu materia?

Nu fac propaganda sa se vina la manastire. Eu spun ce spune Hristos in Scriptura! Dar, orice ai fi in lume nu este mai mare decat calugaria! Este de mii de ori mai mare calugaria decat sa ramai in lume si sa nasti copii! Pentru ca noi suntem miresele lui Hristos si nastem mereu fii duhovnicesti

- Cum procedati cu anumite persoane care sunt bolnave psihic?

- Este o problema mai grea. Cu tactica. Ii citesc rugaciuni, sa-i vindece Dumnezeu. Eu asa fac, ii iau in pomenire la biserica.

- Ii spovediti si ii impartasiti?

- Ar putea fi impartasiti. Dar depinde de gradul de nebunie in care se afla. Pentru ca el, mai intai de toate, nu recunoaste ca-i anormal”.

(Din: Ne vorbeste Parintele Arsenie 2, Editura Episcopiei Romanului, 1997)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile