Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

vineri, 19 august 2011

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: "Cum trebuie sa procedezi cand te cuprinde deznadejdea pentru pacate?"

“Nimic nu este pierdut atat timp cat credinta este în picioare, sufletul nu abdica si capul se ridica din nou!”


- Cum trebuie sa procedezi cand te cuprinde deznadejdea, caci te simti murdar de pacate?

- Un om duhovnicesc nu poate spune niciodata ca nu este pacatos. Se vede mai pacatos decat toti, dar face si fapte pe pocainta, se duce la manastire. Dispretul acesta fata de tine s-ar putea, de fapt, sa fie o autentica smerenie. Dar sa nu te diluezi in asa hal, incat sa nu mai ai nadejde de mantuire. Daca te dispretuiesti pe tine, asta insemna deja o mare biruinta. Insa sa nu te dispretuiesti in comparatie cu altii. Nu este bine! Se poate sa fie o mandrie ascunsa. „Nu sunt la nivelul lui cutare!” Dar ce ma intereseaza lucrul acesta? Eu raspund la nivelul pe care ii am eu. V-am spus, sunt pahare mari si pahare mici. Dar, fie­care pahar daca este plin, este desavarsit.

La masura la care esti tu, la masura aceea ti se si cere. Dupa darurile pe care le-a dat: adica la unul i-a dat un talant, la altul i-a dat trei, iar la altul i-a dat zece. Si le-a cerut sa-i inmulteasca dupa cat a primit fiecare. Mai vinovat este cel nepasator, care sta pe loc. Care sta si asteapta sa vie nu stiu ce.

- Sunt crestini care nu-si doresc slava desarta. Totusi, atunci cand apare ispita slavei desarte, se vad biruiti de aceasta patima. Daca ii prinde moartea in aceasta stare pot sa aiba nadejde de mantuire?

- Trebuie sa aiba nadejde de mantuire cu orice chip! Nu se pune problema sa nu aiba. Nu exista pacat care sa nu poata fi iertat. Insa este o mare primejdie sa te lasi biruit pana la moarte. Caci atunci ce mai poti sa faci? Dar nadejde de mantuire trebuie sa ai cu orice chip! Chiar daca ai omorat o mie de oameni, chiar daca ai fost o mare secatura si ai facut numai raul, este iertare! Mantuitorul il ierta si pe Iuda, daca isi cerea iertare!


- Cum sa intelegem cuvantul Mantuitorului: Mai bine era de acel om de nu s-ar fi nascut?

-Daca s-a nascut, acum este bataie de joc, sau mai bine zis este chinuit. Sfantul Apostol Petru a fa­cut pacate foarte mari, s-a lepadat de Hristos, dar s-a pocait. S-a cait si a fost iertat. Nu se poate sa nu fie iertare de pacate. De asta trebuie sa fiti foarte incurajati. Orice ai fi facut, nu te descuraja. Dar, lupta-te ca sa nu cazi! Pentru ca mai greu te poti ridica, o data ce te stii cazut.

Mai intai de toate sa se stie ca raspundem da faptele bune pe care le-am fi putut face si nu le-am facut. In duhovnicie se numesc „pacatele lipsirii“. Adica nu ai implinit ceea ce puteai sa implinesti. Caci cine poate face un bine si nu il face, savarseste un pacat! Dupa cum spune si Sfantul Apostol Iacob: Credinta fara fapte moarta este! Si acest pacat este foarte des intalnit. Fapte bune, asta ni se cere. Te-ai daruit total? Ai iubit asa de mult lumea incat sa zici ca ai facut totul?

- Cum sa ne luptam impotriva gandurilor iubirii de arginti? Cu fapta faci milostenie, dar gandurile sunt la pierderea banilor.

- Primesti plata ca ai facut milostenie si pe­deapsa ca ai fost iubitor de arginti! Pentru ca, practic, l-ai ajutat pe cel ce a intins mana, iar el zis „Doamne, iarta-l!” ai o marturie. Iar dincolo iti iei plata si pentru ca ai fost iubitor de arginti.

- Cand ai numai banii tai de paine si ti-i cere cineva, nu este o lipsa de dreapta socoteala sa-i dai lui si sa te lasi pe tine lipsit?

- A fost intrebat un parinte: „Daca-ti cere unul haina, ce faci?” „I-o dau!” „Si daca iti cere si camasa?” „O tai si jumatate i-o dau lui!” „Si pe urma ce faci?” „Atunci ma duc si eu si cer sa-mi dea Dumnezeu milostenie, sa-si faca cineva mila de mine si sa ma imbrace!” Dar nu s-a lasat deloc, a dat tot si a impli­nit cuvantul lui Hristos din Evanghelie.

- Parinte, cum sa intelegem cuvantul din Sfanta Evanghelie: Daca ochiul tau cel drept te sminteste, scoate-l… caci mai de folos iti este sa piara unul din madularele tale decat tot trupul tau sa fie aruncat in gheena?

- Ei! Nu interpreta chiar la propriu! Nu trebuie sa-ti scoti ochii, ci sa inchizi ochii, ca sa nu mai ai prilej sa judeci. Mantuitorul a vorbit la figurat: insa chiar daca faci lucrul acesta, nu savarsesti o greseala. Dar cine-si scoate ochiul?

Exista in Vietile Sfintilor o sfanta de o rara frumusete si tarie sufleteasca, de care s-a indragostit un oarecare voievod. Si s-a dus si i-a cerut-o staretei. Dar ea si-a scos ochii si i-a trimis pe tava! „Uite, ochii! Acestia te-au privit! Nu sufletul meu, nu inima mea!” Voievodul, cand a vazut asa ceva, a cazut cu fata la pamant si s-a pocait. Iar Sfanta s-a rugat la Maica Domnului si s-a vindecat.

Ai vazut ca s-au putut scoate chiar si ochii? Dar, interpretarea la modul comun este sa-i inchizi. Sa nu judeci, sa nu te mai uiti. Nu-i mai vedea fapta lui cea rea! Iar daca o vezi, compatimeste-l! Poate il ajuti. O, ce importanti sunt ochii la om!

(…) Nimeni nu poate sa spuna care este procesul venirii lacrimilor. Odata te napadesc! Dar sunt si lacrimi nevazute. Nu trebuie numai decat sa plangi ca sa te vada lumea. Pocainta adanca, acestea sunt lacrimile nevazute! Iti pare rau si iti vin si la­crimile! Pentru ca plansul este un proces invizibil si scapa explicatiilor. La toata lumea vine lacrima. Este o stare de evlavie adanca. Un moment asa: „Uite, am fost un asa de mare pacatos! Cum de ma mai rabda Dumnezeu?” Si plansul acesta spala mult cu adevarat. Dar, repet, sunt si lacrimi nevazute.

- Vorbiti-ne de un program de rugaciune. Cum sa ne ordonam, cum sa ne disciplinam?

- Da. Programul acesta este: Permanent!:)

– Dar atunci cand trebuie sa invatam pentru scoala, cum sa ne mai facem rugaciunile?

- Atunci cand ai o meserie, fie ca esti medic, ca esti elev, ca esti student, ca esti profesor, acolo fa-ti datoria crestineste si astfel implinesti cuvantul lui Dumnezeu! Si cand scapi de acolo, cand nu te ocupa nimic, iti zici si rugaciunile.

- Stim ca este foarte bine sa citim Psaltirea, dar sunt psalmi in care nu ne regasim si nu-i intelegem. Este bine totusi sa-i citesc mai departe neintelegandu-i?

- Da! Nu este nevoie sa-i intelegi imediat. Ii intelegi in timp. Este bine sa-i citesti, chiar daca nu te regasesti in ei si nu-i intelegi! Pentru ca s-ar putea intampla sa se vorbeasca in ei de dusmanul nevazut, diavolul, si tu interpretezi. Citeste-i mai departe. Si va veni o zi cand Dumnezeu, prin te miri cine, sau personal, te va lamuri despre ce este vorba, ca nu a ramas nimic nelamurit din Sfanta Scriptura.

- Din pilda fiului risipitor sa intelegem ca Dumnezeu iubeste mai mult pe cel ce se pocaieste, decat pe cel care-I slujeste permanent?

- Nu! Fratele care nu cazuse, care facea pe grozavul, cand a venit si a vazut acolo marea milo­stivire a tatalui sau, s-a smintit. Caci zice asa: Ca mie nu mi-ai dat un ied sa-l tai sa ma veselesc cu prietenii mei. De ce a zis ied, de ce nu a zis miel? Pentru ca capra este considerata lucru rau. Adica drac. Nu mi-ai dat un ied, adica petrecere nepermisa. Si a fost mai bun cel risipitor decat acesta. Caci Dumnezeu Isi lasa toata casa si se duce dupa oaia ratacita. Pe aceasta o iubeste si o cauta. Dar nu in­seamna ca aceia nu sunt iubiti. Dar il iubeste pe acesta, pentru ca are nevoie de iubire.

Se zice despre Sfantul Apostol Ioan ca era apostolul iubit de Hristos, dar credeti ca pe ceilalti apostoli nu-i iubea? Ii iubea! Dar ce se intampla? Sfantul Apostol Ioan avea o mare capacitate de a se lasa iubit.

- Ce ne puteti spune despre pocainta facuta cu bucurie si de pocainta facuta cu o oarecare intristare a inimii, cu frica de Dumnezeu si de moarte?

- Dragii mei! Nu este un motiv de intristare cand avem pe Dumnezeu ca salvator, cand ne poate ierta de toate pacatele noastre! Nu exista! Dar, daca este vorba de o cainta, ca eu am gresit si am suparat bunatatea lui Dumnezeu, este placuta cainta ta. Pentru ca orice om care a gresit se caieste. Dar nu se caieste: „Ha, ha, ha!”, ci se caieste cu lacrimi! Cine indrazneste sa spuna ca nu a gresit? Care dintre voi poate sa arunce cu piatra ca nu a gresit? Toti au gresit! Dar, greseala, ca sa fie indreptata, are nevoie de cainta! Te caiesti si te bucuri! Te bucuri pe undeva in tine ca ti-a trimis Dumnezeu pocainta in dar. Stiti cum e? Noi nu avem siguranta ca ne-o primeste! Avem numai nadejdea ca ne-o primeste! Numai catolicii spun ca ei sunt siguri de mantuire. Eu nu sunt sigur de mantuire, dar nadajduiesc!

- Sunt parinti si frati care sunt obisnuiti sa faca un anumit numar de acatiste sau para­clise si care se simt obsedati daca nu le-au citit, indiferent cum. Cum sa procedam si cum sa traim noi insine acest canon de manastire ca totusi sa si implinim, sa nu fie o lenevire din partea noastra, dar in acelasi timp sa avem si trezvie, o constiinta treaza?

- „Mi-am facut canonul! Acum da-mi Doamne ce-am facut!” Nu, dragii mei! Trebuie sa avem o permanenta trezvie! Canonul este obligatia calugarului. Dar daca ascultarea este de durata si a luat posibilitatea de a face canonul, este mai mare ascultarea, taierea voii decat canonul.

Uite, ca sa ma intelegeti, va dau un exemplu. S-a insurat un baiat cu o fata, Nicu cu Ioana. Si dupa nunta Ioana a trecut la bucatarie si Nicu s-a dus la lucru. Si fata a afumat mancarea. „Aoleu! Ce-o sa zica Nicu?” Se perpelea, saraca! „O sa ma certe: «Nici atata n-ai invatat?»” Ea, constiincioasa mititica. Si a venit Nicu: „Draga Nicule, iarta-ma, am afumat mancarea!” „Lasa, draga, nu ma intereseaza! Dar de ce nu te-ai gandit la mine toata ziua? Asta ma interesa pe mine!“

Si-o sa ne intrebe pe noi Dumnezeu: „Eu v-am facut si v-am inzestrat cu atatea haruri, cu paza mare, ingeri pazitori. Cerurile erau in mana voastra. Dumnezei dupa har puteati sa fiti, de ce nu va gandeati si la Mine? De ce va imprastiati? De ce la lucrurile lumii va gandeati si la Mine nu?”


(Din: Ne vorbeste Parintele Arsenie 2, Editura Episcopiei Romanului, 1997)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile