Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

miercuri, 3 august 2011

SPOVEDANIE, de Nicolae Mirean

Iisuse foarte greu greşesc
Şi mii de suflete smintesc,
Cu faptele şi cu gândirea,
Cu inima şi cu simţirea,
Că fac în toate voia mea,
Şi-ncalc cu ştirea voia Ta.
Că sunt din fire iubitor,
De desfătări şi trai uşor,
Iubesc cu patimă plăcerea,
N-accept nici vina, nici durerea
Nu vreau şi nu rabd umilinţa,
Şi fac de formă pocăinţa.
Sunt un trufaş în chip ascuns
Şi mint, dar cred că-s bun, Iisus.
Cred că-s sporit când scriu sau spun
Ceia ce ştiu că este bun,
Dar când ocara mă loveşte,
Adâncul mi se răscoleşte
Şi în cârtire şi-n mânie,
Îmi arde inima pustie.
Şi sunt şi lacom şi avar,
Sunt în adâncul meu curvar,
Când ochii vor neincetat,
Imagini ce aduc păcat
Când gîndul meu şi cugetarea
Trezesc şi întreţin pierzarea
Şi-n locul gândului curat,
Trăiesc cu voia în păcat.
Dar cum să-ţi spun cât mă iubesc,
Şi cu ce grijă mă păzesc
Să nu-mi rănească cineva,
Măcar c-o vorbă cinstea mea,
Cum şi în faptă şi-n cuvânt
M-arăt la oameni ca şi-un sfânt.
Nu-i grija pentru legea Ta
Ci dragostea de cinstea mea,
Deaceia sar ca ars în sus,
Şi-o apăr aprig o Iisus,
Şi nu accept nici o mustrare,
Şi nici cuvânt de îndreptare.
Şi mila o am pentru mine,
Deaceia-n ruga către Tine,
Îti cer şi trai bun, pământesc,
Şi Raiul Tău duhovnicesc,
Şi vreau în lume, de la Tine,
Că-n orice fel să-mi fie bine.
Să rabde alţii răul meu,
Să nu trudesc nici mult nici greu,
Să dau puţin şi să iau mult,
Şi când cu voia nu ascult
De legea şi cuvântul Tău,
Tu să mă ierţi mereu, mereu.
Fără o aspră pocăinţă,
Fără canon şi umilinţă,
Fără s-accept totul cinstit
Că eu sunt cel care a greşit,
Şi fără să trudesc din greu,
Să nu fac iarăşi acest rău.
Cât Ţi-am promis ? Cît am făcut ?
Şi oare cât m-am cunoscut,
În confruntarea cu păcatul ?
Am izgonit din mine iadul,
Trăiesc eu sincer pe pământ,
În adevăr şi-n Duhul Sfânt ?
Sunt sincer Doamne şi-n iubire
Trăiesc şi lupt spre mântuire ?
O , nu. Eu caut pe pământ
Doar o imagine de sfânt,
Să fiu aşa e foarte greu,
Că-n viaţa şi în gîndul meu
E doar trăire omenească
Prin gând şi faptă pur trupească.
Mândria mi s-a rafinat
Şi nu păzirea de păcat,
Şi văd cum strâng doar cunoştinţă
Şi nu trăire în credinţă
Cum nu mai simt că-s vinovat,
Cum aduc scuză la păcat
Cum mă grăbesc să dovedesc
Că nu din vina mea greşesc.
Şi că această lume rea
E cauza şi scuza mea.
Dar nu-i aşa Doamne Iisus
Că eu o caut –cum ai spus-
Că rău-n inima îl port
Şi sufleteşte-s ca şi mort.
Nu lumea mă duce la rău,
Ci voia mea, şi traiu-mi rău
Iubirea-mi egoist-ar vrea
Doar desfătări şi-n pofta rea,
Mă duc şi-o caut c-o voiesc
Şi n-am să pot să Te iubesc.
Ca milă Doamne eu nu fac,
Cu cel bolnav, cu cel sărac,
Cât voi trăi de dragul meu,
Voi fi străin de harul Tău
Cât voi râvni doar cinstea mea,
Voi fi străin de calea Ta.
Cât poftele cele trupeşti,
Vor stinge cele sufleteşti,
N-am să cunosc ce mi-ai adus,
Şi-n suflet câţi –talanţi- mi-ai pus
Abţinerea şi lupta grea
De nu le-accept, nu voi vedea.
Am să mă-nşel că am credinţă
De n-am să-mi iau din suferinţă,
Vederea în adâncul meu
Şi dragostea de Dumnezeu,
Şi nici comorile de sus,
N-am să le-adun Doamne Iisus.
Iată ce sunt şi ce iubesc
Iată Iisus de ce trăiesc,
Nu-mpart la semeni nici iubire
N-am nici dovadă de trăire
În dragoste şi-n Duhul Sfânt
Şi-s un nevrednic, pe pământ.
Acesta sunt. Şi-mi dovedesc.
Cum pentru carne ostenesc
Şi cum consum tot ce mi-ai dat
Ca în final să am păcat.
Le recunosc, şi îmi asum,
Iisuse toate câte-ţi spun.
De tot şi toate-s vinovat.
Eu le-am dorit. Eu le-am lucrat.
Şi iată cum îmi dovedesc,
Că mint câd spun că Te iubesc.
Că sunt un egoist şi-un rău
Şi că n-ascult de Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile