Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

joi, 20 decembrie 2012

Gheron Iosif Ishiastul - HARUL LUI DUMNEZEU NU DEPINDE DE TIMP

  • Sa-ti inabusi mania si dorinta. Te vei obosi mult pana vei intelege ca rugaciunea fara atentie si fara simtire duhovniceasca este pierdere de timp, osteneala fara rasplata.

  • Trebuie ca in toate simturile, si cele dinlauntru, si cele din afara, sa pui paznic neadormit, atentia.

  • Sa ai totdeauna frica de Dumnezeu. 

  • Sa ai dragoste pentru toti si sa ai grija ca nu cumva sa intristezi pe vreunul sau sa faci rau cuiva in vreun fel sau altul, deoarece in ceasul rugaciunii iti va sta piedica intristarea fratelui tau. 



Sursa:http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/marturii-viata-monahala/daca-te-lasi-pacat-orice-face-este-zadar-81006.html
Am primit scrisoarea ta, fiul meu, si iti dau raspuns la cele ce mi-ai scris. Ma intrebi care din doi primeste harul mai repede, pustnicul sau cel aflat sub ascultare. Fara indoiala ca ucenicul ascultator. Acesta primeste si harul mai repede si este si in afara de orice pericol. Nu se teme nici ca o sa cada, nici ca o sa arda. Numai sa nu se lase cuprins de neglijenta. Si sa mai stii ca, atunci ca omul are intauntrul sau pe Hristos, atunci fie ca este singur fie ca este impreuna cu multi semeni ai sai, el isi afla linistea si are pace mereu. Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul in care vietuiesti si de mila Domnului. Experienta se dobandeste, intr-adevar, o data cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numeste har, adica dar, pentru ca depinde de Dumnezeu – se daruieste in functie de caldura credintei, de smerenie si de voia cea buna. Solomon a primit har cand era de doisprezece ani. Daniil la aceeasi varsta. David pe cand pastea turmele tatalui sau. La fel toti cei vechi si noi. Imediat ce omul ajunge la cainta adevarata, harul se apropie de el si sporeste o data cu cresterea zelului. Experienta cere nevointa indelungata. Inainte de orice lucru, cei care cere har de la Dumnezeu trebuie sa indure ispitele si necazurile, in orice fel ar veni acestea. Iar daca in timp de ispita se nelinisteste si nu arata destula rabdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o savarseste si nici nu se invredniceste de vreun dar duhovnicesc.
Daca cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu; cum ca sunt necazurile si, in general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevarat care este calea Domnului. Acesta asteapta ispitele sa vina pentru ca prin acestea se curateste, rabdand se lumineaza si ajunge sa vada pe Dumnezeu. Altfel Dumnezeu nu poate fi vazut, decat numai prin intermediul cunostintei. Iar cunoasterea este vederea duhovniceasca (theoria). Adica atunci cand simti ca Dumnezeu este langa tine si ca te misti inlauntrul lui Dumnezeu si ca orice faci Acesta vede si esti atent sa nu-L superi cu ceva – pentru ca vede si cele dinlauntru si cele dinafara – atunci nu pacatuiesti. Deoarece Il vezi, Il iubesti si te ingrijesti ca sa nu-L intristezi. Asadar, oricine pacatuieste, nu vede pe Dumnezeu, este orb.
Sursa: Mărturii din viaţa monahală
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2012/08/imagine-inserare-18.gif
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2012/08/01_eldiosif.jpg
Gheron Iosif Isihastul (1898-1959), cunoscut si ca Iosif al Pesterii, este unul dintre cei mai reprezentativi parinti duhovnicesti ai secolului trecut. Dimensiunea sa exceptionala rezulta din inaltimea spirituala a vietii si lucrarii sale, dar si din remarcabila rodnicie a ucenicilor, sase manastiri din Sfantul Munte Athos (Filoteu, Dionisiu, Vatoped, Xiropotamu, Costamonitu si Caracalu) fiind astazi conduse de catre fiii sai duhovnicesti, unii dintre ei intemeind numeroase manastiri in Grecia si America de Nord. Chiar daca a dus o viata retrasa, discreta, inchinata renuntarii de sine, rugaciunii si contemplatiei, Gheron Iosif a avut, totodata, o influenta imensa asupra vietii duhovnicesti din Sfantul Munte, ale carei efecte continua si astazi sa se faca simtite.
Gheron Iosif Isihastul - Viata
Gheron Iosif Isihastul s-a nascut in Insula Paros din Grecia, in anul 1898, din parintii Gheorghe si Maria, purtand numele de botez Francisc. Pana la varsta adolescentei, ramane in satul natal, dupa care va pleca in portul Pireu, unde lucreaza pentru un timp. Este inrolat in armata iar dupa ce incheie stagiul militar activeaza pentru un timp ca negustor. Dupa varsta de 23 de ani descopera frumusetea scrierilor patristice si in mod particular frumusetea scrierilor ascetice. Aceste scrieri precum si un vis al sau, au contribuit la sporirea dorintei tanarului Francisc de a intra in monahism.
In Atena va intalni un monah aghiorit de la o chilie din Careea, pe care l-a rugat sa il ia cu sine atunci cand se va intoarce in Sfantul Munte Athos. A impartit toata averea sa saracilor si celor din casa lui si a luat hotararea definitiva de a pleca in Sfantul Munte.

Primul sau popas in Athos a fost la chilia fericitului monah Daniil Batranul, din Katunakia. De aici, simtind ravna fierbinte pentru singuratate, a plecat in cautarea vestitului monah Calinic Katunakiotul, care din motive necunoscute nu l-a primit insa ca ucenic pe tanarul Francisc. A plecat apoi spre Vigla, in apropierea Marei Lavre, prima manastire a Athosului.

Tanarul Francisc tanjea dupa rugaciunea neincetata, insa avea mari necazuri - din pricina ca nu putea gasi un parinte duhovnicesc si fiindca multi monahi erau nepasatori fata de rugaciunea neincetata: "Eram nemangaiat pentru ca imi doream atat de fierbinte sa aflu ce trebuie sa fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; si nu numai ca nu-l gaseam, ci nimeni nu ma ajuta catusi de putin.”
Gheron Iosif Isihastul si ucenicii
Lupta duhovniceasca a inceput pentru el impotriva patimilor trupesti, impotriva desfranarii. Ucenicii apropiati spun despre avva ca se autoflagela cu o nuia pentru a scapa de aceasta patima cumplita a desfranarii, iar avva Iosif o numea drept „bataie binefacatoare“. Trupul Cuviosului era de la jumatate in jos plin numai de vanatai. Cu scurgerea timpului, razboiul duhovnicesc devenea mai aspru si aproape continuu. Pentru a se elibera de aceasta patima si-a confectionat un scaun, pe care a dormit vreme de opt ani. Dupa aceasta perioada, duhul desfranarii l-a parasit. De multe ori a simtit ajutorul harului dumnezeiesc care lucra in el.
De la Vigla va cutreiera multe pesteri si locuri, unde au trait multi oameni duhovnicesti. In cele din urma, s-a intalnit cu Parintele Arsenie, care va deveni impreuna-nevoitor cu dansul, si a aflat ca impartasesc aceeasi dorinta de isihie, asa ca au hotarat sa gaseasca un Staret incercat. L-au gasit pe Staretul Efrem Dogarul, si si-au randuit vietile pentru a dobandi un maxim de tacere necesara lucrarii rugaciunii inimii.
Pe langa nevointa si randuiala sa de rugaciune, Parintele Iosif mergea la rasarit intr-o pestera, unde rostea Rugaciunea lui Iisus vreme de sase ceasuri. Dupa multe incercari si nevointe duhovnicesti s-a invrednicit de vederea lumini necreate, si a primit darul rugaciunii neincetate: "Dintr-odata, m-am schimbat deplin si am uitat de mine. M-am umplut de lumina in inima, si in afara, si peste tot, fara sa mai stiu daca am trup. Rugaciunea a inceput sa se rosteasca de la sine in launtrul meu... "
Batranul Iosif - Iosif al Pesterii
Gheron Iosif a nutrit o evlavie deosebita fata de Scrierile ascetice ale Sfantului Isaac Sirul. Capitole intregi le spunea pe de rost, mai ales cele care despre faptele monahilor si despre cum trebuie sa fie monahul exemplu pentru ceilalti. Pasajul cel mai important din scrierile ascetice, pe care smeritul monah Iosif il spunea tot timpul, era calauzit de dorinta de-al sluji pe cel de langa el: "Oriunde te-ai afla, socoteste-te cel mai mic si slujeste pe toti fratii tai“.

In luna ianuarie a anului 1938, batranul Iosif impreuna cu monahul Arsenie au plecat de la chilia Sfantului Vasile la Sfanta Ana mica, unde locul era total departat si ascuns in munti. Aici au intemeiat o mica biserica in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului, precum si trei mici chilii. Dupa o perioada anume, Iosif Isihastul s-a retras intr-o alta chilie, la circa 200 de metri, pe care el insusi a zidit-o. Treptat-treptat obstea condusa de Gheron Iosif a ajuns la sapte suflete.

Dupa aproape 13 ani, cantitatea mare de munca fizica, necesara vietuirii in acel loc, i-a coplesit, cea mai mare parte a parintilor imbolnavindu-se. Acesta a fost principalul motiv care-l va determina pe staretul Iosif, in iunie 1951, sa se mute impreuna cu obstea la Nea Skiti, la Chilia Sfintilor Fara de Arginti.

La data de 15 august 1959, dupa o perioada de dureri fizice grave, sufletul batranului Iosif s-a mutat la Domnul.

Traditia isihasta, continuata de ucenici
In timpul vietii sale a avut putini ucenici, dar remarcabili. Ucenicul care a scris viata lui Gheron Iosif, parintele Iosif cel Tanar, a devenit ulterior parintele duhonic al Manastirii Vatoped, una din cele mai mari din Athos. Un alt ucenic direct al lui Gheron Iosif, Arhimandritul Efrem de le Filoteu, a intemeiat opt manastiri in Grecia si saisprezece in Statele Unite si in Canada.
Sase din cele douazeci de manastiri ale Muntelui Athos - reprezentand un sfert din numarul vietuitorilor din Sfantului Munte – sunt astazi condusi de catre ucenici ai parintelui.
Gheron Iosif Isihastul - Pictura Paraclisului Sfantul Grigorie Palama - Politehnica
In timp ce manastirile pe care acestia le conduc devenisera idioritmice, nefiind locuite decat de cativa monahi si fiind marcate de o decadere a vietii duhovnicesti‚ ucenicii lui Gheron Iosif, inspirati de modul sau de viata si de invataturile sale, au restaurat nu numai modul de viata cenobitic (mai potrivit marilor comunitati) dar si traditia autentica isihasta, care nu mai era reprezentata in Athos decat prin cativa pustnici sau de mici comunitati izolate.
Acesta intoarcere la traditia autentica ortodoxa, in intregime conforma cu experienta vietii si invatatura Sfintilor Parinti, nu a fost in intregime o intorcere la trecut, ci, din contra, ocazia unei innoiri, care a atras catre viata monahala numerosi tineri de toate conditiile sociale, dintre care foarte multi urmasera studii universitare si exercitasera in lume profesii diverse.
Putem vorbi, in ultimul sfert al secolului XX si la inceputul sec al XXI-lea, de un adevarat "miracol atonit”, pe care Gheron Iosif Isihastul nu ar fi putut sa-l indeplineasca de unul singur, dar la care a contribuit intr-o mare masura.
Gheron Iosif Isihastul - un sfant contemporan
Arhimadritul Sofronie Saharov l-a cunoscut pe Gheron Iosif si, in cartea despre Sfantul Siluan Atonitul, acesta este amintit intre calugarii care s-au invrednicit de darul vederii luminii dumnezeiesti necreate.
Multi din cei care l-au cunscut pe batranul Iosif au dat marturii despre el, dupa moartea sa. Astfel, unul din monahii de la obstea din Nea Skiti, care nu a putut participa la slujba inmormantarii sale, a fost vizitat la 40 de zile de insusi batranul Iosif, iar locul unde se afla s-a umplut de buna mireasma.
Sfantul Iosif Isihastul Moastele Sfantului Iosif Isihastul
Un alt semn nemincinos sfinteniei este mireasma bineplacuta a moastelor lui, dar si multimea de minuni marturisite atat de monahi, cat si de laici. Gheron Iosif Isihastul se bucura insa de o desebita evlavie din partea monahilor din Athos dar si a credinciosilor ortodocsi din Grecia si Romania.
O parte din moastele lui Gheron Iosif sunt pastrate in manastirea Sfantul Antonie din Arizona, in timp ce cea mai mare parte a acestora se gasesc in Manastirea Vatoped.
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2012/08/imagine-inserare-18.gif

Nu avem imbracaminte de nunta, de aceea trebuie sa ne curatim

“Am spus ca suntem suflare a lui Dumnezeu. Pentru ca avem aceasta rudenie cu Dumnezeu si Dumnezeu este prezent pretutindeni, suntem si noi mereu aproape de El. Suntem fiii Lui. Si vazand vrednicia cu care ne-a invrednicit, fiind suflarea Sa, trebuie sa ne ingrijim sa nu-L intristam.
Si pentru ca am intinat mintea noastra si inima noastra si trupul nostru cu cuvantul, cu fapta, cu cugetul, acum nu mai avem indrazneala. Nu avem haina de nunta. De aceea trebuie sa ne curatim; cu spovedanie, cu lacrimi, cu durere in suflet; si peste toate, cu rugaciunea, care curateste si desavarseste pe om.
Vesmantul despre care cantam in Saptamana Mare: Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita, si imbracaminte nu am ca sa intru intr-ansa este harul lui Dumnezeu, pe care il dobandim prin rugaciune curata.
Mai intai omul trebuie sa se roage, cu simplitatea pe care o are, varsand multe lacrimi. Acestea sunt harul lui Dumnezeu, care se numeste har curatitor, care il incanta pe om si-l conduce la pocainta. Bunul nostru Dumnezeu, Cel ce este intru toate si peste toate, Acela ne gaseste. Acela ne vede. Acela ne cheama. Acela ne cunoaste mai intai. Apoi Il cunoastem noi, dupa ce ne va milui cu mila Sa dumnezeiasca.
De aceea si pocainta, si jelirea, si lacrimile, si toate celelalte care se intalnesc la cel care se pocaieste. Toate sunt ale harului dumnezeiesc. Este harul curatitor, care il curateste pe om.
Nu este lucru bun care sa nu fie de la Dumnezeu, nici lucru rau care sa nu fie de la diavol.
Sa nu-ti intre vreodata in minte ca ai facut vreun lucru bun fara Dumnezeu. Deoarece numai ce gandesti acest lucru, te va parasi harul si-l vei pierde, pentru ca sa afli starea ta de slabiciune, sa afli “cunoasterea de sine“.
Pentru ca sa cunoasca cineva slabiciunea firii, trebuie sa intalneasca multe si mari ispite. Atunci, prin multe incercari, se smereste si cunoaste smerenia adevarata. Dar este nevoie de mult timp pentru aceasta.
Smerenia nu este vorba goala pe care o spunem noi: “sunt pacatos” si altele ca aceasta. Smerenia este adevarul. Sa afli si sa cunosti ca esti un nimic. Acel nimic care era inainte de a face Dumnezeu lumea. Acest “nimic ” suntem. Radacina ta, existenta ta incepe de la “nimic” , si maica ta este “tarana” , iar Creatorul tau este Dumnezeu. Ce ai, sa nu fi primit? Iar daca ai primit, de ce te lauzi ca si cand nu ai fi primit? Este mare darul lui Dumnezeu de a cunoaste adevarul. Si acest adevar ne-a spus Domnul ca ne elibereaza din pacat.

 http://www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2012/08/imagine-inserare-18.gif

Daca nu te lasi de pacat, orice ai face este in zadar

“Binecuvantata mea fiica Panaghiota, iti doresc ca totul sa fie bine. Am primit, copilui meu, scrisoarea ta, am citit cele ce sunt in ea si s-a indurerat sufletul meu. Ceea ce faci tu nu este bine: sau te ia de sotie dupa randuiala, sau sa-l lasi si sa-ti petreci viata singura, in pocainta.
Asa cum esti acum nu faci nimic; nici spovedanie nu poti sa faci. Daca nu te lasi de pacat, orice ai face este in zadar. Numai cand te vei lasa de pacat, toate vor fi iertate dupa spovedanie. Nu poti sa traiesti, fiica mea? Mergi intr-o casa de buni crestini si cere sa faci orice, numai sa scapi de pacat. Pacatul este despartire de Dumnezeu. Vesnic vei fi in iad. In timp ce aici, oricat de mari ar fi, necazurile trec.
Hotaraste.
Daca va casatoriti inceteaza de a mai fi pacat, intri in randuiala. Atunci sa-mi scrii, ca sa randuim cele necesare pentru trecutul tau. Daca il lasi, iarasi sa-mi scrii si-ti voi spune ce sa faci. Acum insa, intrucat in fata ta alearga pacatul, nu se poate face nimic. Sileste-te, fiica mea. Moartea vine pe neasteptate si ar fi mare pacat sa-ti pierzi sufletul. Te vom pomeni la Sfanta Liturghie si vom face rugaciuni ca sa te ajute Dumnezeu.
Iti doresc tot binele, Parintele Iosif”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile