Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

luni, 11 februarie 2013

Părinţii mei erau la circ când m-am născut eu


Marissa Cope
21 noiembrie 2012 (LifeSiteNews.com) - Părinţii mei erau la circ când m-am născut eu. Sunt sigură că se distrau foarte bine serbând aniversarea de şase ani a fratelui meu, dar eu eram la spital, tocmai mă năşteam.
Am fost adoptată la naştere.
Totul a fost aranjat înainte să mă nasc şi, când aveam doar cinci zile, fratele meu Jeremy m-a luat în braţe, împreună cu asistentul social, ca să mă prezinte părinţilor şi să mă ducă acasă. Aveam părul ţepos şi am fost născută cu forcepsul, care pe moment mi-a atins un nerv, astfel că gura mea atârna pe o parte şi aveam un zâmbet strâmb. Dar când fratele meu m-a luat în braţele sale de şase ani, m-a prezentat părinţilor şi a zis, "Nu-i aşa că-i drăguţă? Nu-i aşa că seamănă cu mine?!"
Sunt momente în care Dumnezeu intervine în vieţile noastre într-un mod aproape flagrant. El întrerupe ordinea logică a lucrurilor şi întoarce totul invers în cel mai bun mod posibil. În cazul meu, El m-a luat de pe poziţia unei sarcini nedorite la cea de "copil ales", după care se topeau toţi, într-o familie unde am primit o iubire nemărginită.
Şi aici se vede lucrarea Evangheliei - lucrurile se derulau într-o direcţie dar Dumnezeu a intervenit şi a schimbat totul, nu pentru că aş fi meritat eu ceva - aşa cum eram - un bebeluş cu faţa strâmbă şi cu capul ţuguiat - ci pentru că El este Dumnezeu bun şi atotputernic.
Pe măsură ce am crescut am început să semăn incredibil de mult la înfăţişare cu familia mea, şi încă o dată văd aici lucrarea Evangheliei. Este exact ce face Dumnezeu când ne adoptă în familia Sa. Hristos a venit ca să ne salveze şi să ne ducă la Tatăl, şi când Iisus, fratele nostru mai mare, ne prezintă Tatălui Său El zice, "Nu-i aşa că e drăguţă, nu-i aşa că seamănă cu mine?"  Tatăl nostru care ne iubeşte şi ne acceptă pentru ceea ce a făcut Hristos în numele nostru, are grijă ca noi să creştem în slava Sa astfel încât să semănăm cu fratele nostru mai mare.
Această temă a adopţiei a devenit parte din viaţa mea profesională de zi cu zi. Deoarece au am fost adoptată, am crezut întotdeauna că am supravieţuit ca prin urechile acului, pentru că părinţii mei biologici s-au gândit probabil la varianta de a întrerupe sarcina.
Pe măsură ce am aflat mai mult despre condiţiile în care apar multe sarcini nedorite şi despre natura aparent fără ieşire a multora din acele situaţii, am simţit chemarea să împărtăşesc femeilor alternative de ieşire din astfel de situaţii. Dumnezeu mi-a oferit cu încredere ocazia să fac exact acest lucru prin activitatea mea de la Heroic Media.
M-am născut într-un moment ce se poate să fi părut o situaţie fără ieşire, dar mila lui Dumnezeu le-a dat părinţilor mei biologici curajul de a mă naşte şi de a-mi oferi o viaţă definită prin speranţă. Aş vrea ca şi alţi oameni să vadă imaginea mântuirii şi speranţei care apare în vieţile noastre ale tuturor - adoptaţi fiind de Dumnezeu prin Hristos.
Marissa Cope Adoption Story
Traducerea si adaptarea: Cristina Lazăr
.
Sursa: LifeSiteNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile