Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

miercuri, 27 martie 2013

Despre marsul pentru Viata - Martie 2013

Interviu cu Alexandra Nadane – preşedinta Asociaţiei “Studenţi pentru Viaţă”

preluat de pe blogul cutiacupraline.wordpress.com

foto 1 Alexandra NadaneSâmbătă 23 martie 2013 va avea loc a treia ediție națională a „Marşului pentru Viaţă”, eveniment organizat de asociații și fundaţii civice din mai multe oraşe ale ţării. La data de 15 Martie erau înscrise pentru eveniment: Alba-Iulia, Arad, Bacău, Bistrița, Brașov, București, Caracal, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Fălticeni, Iași, Onești, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sf. Gheorghe, Slatina, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Tg. Mureș, Tulcea.
Am stat de vorbă cu Alexandra Nadane, preşedinta Asociaţiei “Studenţi pentru Viaţă”, asociaţie care, alături de Pro-Vita Bucureşti, organizează Marşul pentru Viaţă din acest an, şi am aflat mai multe detalii despre acest eveniment. Sunt informaţii utile, indiferent de punctul de vedere al fiecăruia dintre noi, care ne ajută să înţelegem mai bine scopul acestui marş. Ţinând cont de faptul că interviul este destul de lung, dar complet din punct de vedere al informaţiilor, l-am împărţit în 2 părţi.
Mihaela Bândar Varzan: Înainte de toate vreau să vă mulțumesc pentru promptitudinea cu care ați acceptat acest interviu!
„Marșul pentru Viață” - un eveniment care se desfășoară în fiecare an în mai multe orașe din România în jurul datei de 25 martie, având ca scop principal susținerea dreptului la viață pentru toate ființele umane. Cum au primit oamenii această inițiativă? A fost ușor, a fost greu să vă faceți auziți, și mai ales ascultați?
Alexandra Nadane: Vă mulțumesc pentru invitația de a acorda acest interviu. Marșul pentru Viață este cel mai mare eveniment public pro-life din România la care participă mii de oameni din mai multe orașe ale țării. Pe 23 Martie se organizează a treia ediție și s-au înscris pe listă peste 27 de orașe. La început publicul a privit cu reticență această inițiativă, dar pe măsură ce a luat amploare societatea s-a familiarizat cu acest tip de evenimente. Până la urmă, mamele sunt cetățeni cu drepturi depline ale acestei țări, și trebuie să beneficieze de sprijin și de susținere din partea tuturor celorlalți membri ai societății. În ultima vreme tot mai mulți oameni adoptă valorile pro-vita pentru că acestea contribuie la o viață echilibrată din punct de vedere sufletesc, social, emoțional și fizic, oferind o stabilitate familiei și societății.
Mihaela Bândar Varzan: Orice demers de acest fel are la bază o motivație puternică, o idee care a fost punctul de plecare, acel sâmbure din care s-a născut totul. Care este povestea din spatele Marșului prin viață? Cum a fost el gândit?
Alexandra Nadane: Ideea organizării Marșului pentru Viață a apărut cu mult timp în urmă și a fost inspirată de marșurile din străinătate. În anul 2007 la Timișoara s-a organizat pentru prima dată în România, și apoi a luat o amploare națională. “Marșul pentru Viață” are ca scop promovarea în spațiul public a unor valori precum respectul pentru viața umană, sprijinul acordat mamei și copilului, susținerea programelor de consiliere pentru criza de sarcină și educație pentru familie. Marșul nu este un protest, așa cum se mai face uneori confuzie, ci este o modalitate de a face cunoscute o serie de realități care să determine schimbări în societate. Mesajul a fost gândit astfel încât să ajungă la femeile însărcinate, la soții și prietenii lor pentru a-i determina să fie responsabili, la medici, precum și la politicieni pentru a promova inițiative legislative de susținere a mamelor, a vieții.
Mihaela Bândar Varzan: Statisticile arată că în România, în medie, o femeie face 4 avorturi. Aș vrea să vă întreb: într-o societate care are astăzi acces la informație mai mult decât a avut vreodată, când există sute de site-uri online unde putem citi despre cum să ne protejăm de o sarcină nedorită, precum și fundații care oferă tot suportul necesar pentru o cât mai bună informare în acest sens – este firesc să mai avem astfel de cifre?
Alexandra Nadane: Statisticile avorturilor sunt, într-adevăr, îngrijorătoare. În România s-au făcut peste 21.000.000 de avorturi în perioada 1958-2010. Chiar în perioada 1967-1989 au avut loc peste 6.500.000 de avorturi. Sunt cifre care sunt seci, ca numere, dar în realitate este vorba de tot atâtea drame, deoarece consecințele unui avort sunt suportate nu numai de femeie, ci și de soț, de copii, practic de întreaga familie.
Într-adevăr, în toată țara există asociații care desfășoară programe de consiliere și sprijin pentru femeile însărcinate, dar solicitările sunt foarte multe, iar resursele lor sunt limitate. Din acest motiv este nevoie de o lege care să sprijine înființarea cabinetelor pentru consilierea în criză de sarcină, la fel cum există și în alte țări europene. Existența unei astfel de rețele la nivel național poate contribui le reducerea ratei avorturilor, dar mai ales la luarea unei decizii informate care să nu fie regretată în viitor. Sunt foarte multe mame care spun că decizia lor ar fi fost diferită dacă ar fi știut ce presupune o întrerupere de sarcină, care sunt riscurile și faptul că în pântecele ei se află o viață. Și există o nevoie reală de susținere. Femeile în criză de sarcină nu au nici măcar un susținător moral, un om puternic care să le ajute să facă față fricii de necunoscut, de probleme. Un consilier poate fi un astfel de sprijin, care nu are interes să pună presiune pe femeie.
Cu toate că trăim într-o societate în care informația circulă foarte repede, suntem deficitari în privința sprijinului oferit și a atitudinii pe care o avem față de femeile însărcinate. Multe dintre ele nu apelează la întreruperea de sarcină pentru că nu-și doresc un copil, ci de frică, de disperare pentru că au fost lăsate singure. Familia amenință, prietenul o părăsește, toată lumea spune că trebuie să facă avort și atunci femeia preia gândurile celor din jur ca și cum ar fi ale ei, deși în sufletul ei nu-și dorește să facă acest lucru. Dacă nu găsește pe cineva care să o asculte și să o ajute să diferențieze aceste „voci” sau dacă nu apelează la un consilier specializat, există un risc foarte mare de a face un pas greșit pe care îl va regreta pe tot parcursul vieții. Sunt sute de mărturii ale femeilor care au trecut printr-o criză de sarcină care spun că sprijinul emoțional este esențial în luarea unei decizii. Sunt cazuri în care femeia mergea să facă avort și până să ajungă la locul respectiv s-a întâlnit cu o persoană care i-a spus câteva cuvinte, iar situația s-a schimbat imediat. Așa s-a întâmplat cu  o femeie care în urma presiunii celorlalți a crezut că cea mai bună soluție este avortul și a mers la clinică. În timp ce aștepta pe hol, a venit o femeie de serviciu care sesizase nevoia ei de a vorbi cu cineva, și i-a spus: „Îți dorești acest copil?” Iar femeia a răspuns „Da!” „Atunci păstrează-l pentru că acest copil îți va schimba viața și te va face fericită. Dumnezeu vă iubește pe amândoi.” O propoziție care a schimbat viața unei femei, vă dați seama? De câte ori trecem pe lângă cei din jurul nostru fără să-i observăm? Femeile au nevoie să fie încurajate, să fie iubite și ocrotite. La fel și copii lor. Cel mai bine, și mai firesc, este să-i iubim pe amândoi.
Mihaela Bândar Varzan: Citeam o declarație făcută de Dr. Daniela Păun, președinta Asociației „Darul Vieții” Filiala București, care spunea la un moment dat că: „În prezent, fenomenul avortului în România este determinat, în mare parte, de presiunile industriei avortului care scoate bani foarte mulți din avort”. Cabinetele medicale specializate se lovesc de foarte multe cazuri de acest gen, iar medicii, deși nu sunt de acord cu întreruperile de sarcină, fac tot posibilul să-și mulțumească pacientele, și astfel acestea să apeleze în continuare la serviciile medicale. Cum priviţi această situaţie?
Alexandra Nadane: Acesta este unul dintre puținele cazuri în care ținta medicilor nu trebuie să fie să-și mulțumească pacientele, deoarece cu siguranță este vorba de o mulțumire de moment. Oricât de bună ar fi clinica medicală și oricât de deschis și zâmbitor ar fi personalul angajat, trauma prin care trece femeia are același impact negativ din punct de vedere fizic și emoțional. Dacă vor ca femeile să le fie recunoscătoare, eu îi îndemn să facă ce le spune inima și conștiința. Să vadă realitatea cu ochii larg deschiși, să asculte inima copilului și să privească la chipul femeii din fața lui. Să nu-și întoarcă spatele în fața acestor lucruri, ci să spună adevărul cu toată demnitatea de care este capabil un medic care a depus jurământul lui Hipocrate în care se precizează, clar: „Jur că nu voi încredința nimănui otrăvuri, dacă-mi va cere, și nici nu voi îndemna la așa ceva; tot astfel nu voi încredința nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede.” Legea le oferă dreptul de a refuza avortul din motive de conștiință, iar pentru cazurile în care acest drept este încălcat, Asociația Pro-Vita București oferă asistența juridică necesară.
Îmi amintesc cazul unei femei care mi-a povestit despre faptul că își dorea să aibă copii, dar nu reușea niciodată să ducă sarcina până la capăt. La a patra sarcină mama ei a dus-o să facă avort crezând că efortul ei este în zadar. Au ajuns la medicul care urma să-i facă întreruperea de sarcină și după ce a consultat-o, i-a spus: „Copilul este bine și te asigur că, dacă vei alege să-l păstrezi, el va fi sănătos”. La șase luni femeii i se rupe apa, ajunge la spital unde naște copilul, iar asistentele îl împachetează și îl aruncă în coș. Mama acesteia îl sună pe medic și îi spune: „Mi-ai promis că nepotul meu va fi sănătos, iată ce s-a întâmplat!”. Medicul era plecat din oraș, dar în momentul în care a primit telefonul a lăsat totul și s-a îndreptat imediat către spital. A ajuns în cel mai scurt timp posibil, a mers și a căutat pacienta. A stat de vorbă cu asistentele care i-au spus foarte liniștite că nu se mai poate face nimic deoarece copilul este mort. Medicul a mers la coșul de gunoi, a scos copilul, l-a despachetat, l-a resuscitat, iar copilul și-a revenit. Acum este în floarea vârstei, dar întotdeauna i-a fost recunoscător medicului care l-a salvat. Din acest exemplu ne dăm seama că există soluții, important este ca omul să-și folosească resursele și creativitatea pentru apărarea vieții.


Mihaela Bândar Varzan: Din câte știu la noi avortul este legal până la aproximativ 14 săptămâni de sarcină. Din păcate însă foarte multe femei recurg la această metodă indiferent de termenul limită deja stabilit, majoritatea din cauza sărăciei în care trăiesc, sau pentru că sunt supuse presiunilor violente din partea soțului, a familiei, etc. Și mă refer mai ales la femeile care locuiesc în zone izolate, unde nu există cabinete medicale deci nu au posibilitatea de a face un control medical măcar de două ori pe an. Cum gestionăm această situație?
Alexandra Nadane: Manifestul Marșului pentru Viață din acest an trage un semnal de alarmă cu privire la incidența violenței împotriva femeilor însărcinate. Din păcate este un fapt des întâlnit asupra căruia trebuie să ne îndreptăm atenția atât ca oameni, cât și ca societate. Este important să avem o atitudine responsabilă și să respectăm drepturile femeilor și ale copiilor nenăscuți, astfel încât un copil să nu mai fie perceput ca un obstacol în calea împlinirii unei femei, a bunăstării sau a realizării ei profesionale. În ceea ce privește dificultatea financiară prin care trec femeile însărcinate, este nevoie de un program care să ofere o alocație lunară pe parcursul sarcinii din momentul în care aceasta este recunoscută legal, la fel cum există și după naștere. Este o propunere care trebuie luată în considerare de către cei care sunt în măsură să o pună în aplicare pentru că există nevoi de susținere și înainte de naștere. Gândiți-vă la alimentație femeii pe parcursul sarcinii, la îmbrăcămintea adaptată acestei perioade, la supravegherea medicală. Toate acestea costă și intervin într-un moment în care prioritatea femeii este copilul pe care îl poartă în pântece, în care disponibilitatea pentru a câștiga bani se restrânge. Dar sănătatea copilului începe din pântecele mamei, depinde de cum este îngrijit, iar investiția statului de acum se va recupera cu certitudine atunci când copilul va ajunge la maturitate. Pe cât de atenți suntem când se face fundația unei case, pe atât de atenți ar trebui să fim la primele luni din viața copilului. Ajutând mama, ajutăm copilul. Iar nevoile financiare speciale apar și la femeile casnice, numeroase și la oraș, dar mai ales în zonele rurale. Ca să nu mai vorbim de abuzul întâlnit, mult mai des decât vă puteți aștepta, în cazul în care după ce se află de sarcină, femeia este forțată să demisioneze. Sunt situații disperate care conduc spre decizii greșite.
Mihaela Bândar Varzan: „Ori eu, ori copilul” – am auzit de nenumărate ori aceste cuvinte, și alarmant este că foarte multe tinere cedează, și aleg calea avortului. În fiecare an 47.000 de adolescente fac avort. Un avort care le poate costa, mai târziu, chiar șansa de a mai fi mamă vreodată. De exemplu, una dintre consecințele avortului este aceea că pot apare perforările uterine, care de cele mai multe ori sunt urmate de hemoragii mari, în urma cărora trebuie extirpat uterul. Și totuși, își asumă acest risc, fără a vorbi cu cineva despre alegerea făcută. Fie de rușine, fie de frică. Dacă ar fi să aveți ocazia să vorbiți cu o tânără aflată într-o astfel de situație, ce i-ați spune? Cum ați convinge-o să renunțe la ideea avortului?
Alexandra Nadane: Acesta tip de presiune este des întâlnit în rândul adolescentelor, și din păcate multe cedează sperând că relația lor va merge mai departe odată ce vor „scăpa” de sarcină. Realitatea arată că lucrurile stau exact invers. Foarte multe cupluri se destramă la scurt timp după avort și șocul tinerelor este destul de mare. Își pun întrebarea: „Eu am făcut avort sperând că ne vom înțelege mai bine și că va fi mulțumit, iar acum mă părăsește? ” Destrămarea cuplurilor se întâmplă din două motive. Primul este legat de relația dintre mamă și copil, iar al doilea are legătură cu relația dintre cei doi. Între femeia însărcinată și copilul ei se formează o relație afectivă foarte profundă, de care uneori femeia nu este conștientă, iar atunci când face avort trece prin trauma pierderii copilului pe care îl iubește. Își pierde încrederea în sine și în ceilalți, și se vede în neputința de a mai iubi la fel ca înainte. Este la fel ca o pasăre care și-a pierdut o aripă. Lumea o vede tot pasăre, dar marea ei dramă este că nu mai poate să zboare. Această relație afectivă se vede și din efectele emoționale pe care le are avortul asupra femeii, pentru că de multe ori aceasta reacționează puternic atunci când vede copii mici sau când se gândește ce vârstă ar fi avut copilul ei în momentul de față.
Tinerele trebuie să știe că dragostea adevărată așteaptă, nu impune și nu constrânge. Un bărbat care iubește cu adevărat o femeie este gata să iubească și copilul, să le ofere sprijin și ocrotire. Femeile, tinerele, adolescentele merită aceste lucruri, iar dacă bărbatul de lângă ele nu este gata să le ofere nu înseamnă că s-a terminat lumea. Le trebuie curajul de a lupta pentru ele și pentru copiii lor. Avortul nu este niciodată o soluție pentru mamă și copil, întotdeauna este un eșec care determină și alte eșecuri. Un copil este un sprijin extraordinar în momentele dificile ale vieții, și ce este mai frumos decât să-ți spună cineva „Te iubesc, mamă” atunci când toată lumea se prăbușește în jurul tău?
De dragul adolescentelor care trec prin această situație, dar și pentru a-i responsabiliza și forma pe tineri pentru viața din familie și societate am înființat în acest an Asociația Studenți pentru viață, o asociație care promovează respectul pentru viața umană, pentru femeile însărcinate și pentru copii lor, oferindu-le servicii de consiliere gratuită, programe de informare și susținere.
Mihaela Bândar Varzan: Anul trecut „Marșul pentru Viață” a fost organizat în 21 de localități: Alba Iulia, Arad, Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Fălticeni, Iași, Miercurea Ciuc, Oradea, Pitești, Reșița, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Tămășeni (jud. Neamț), Zoițani (jud. Botoșani). Anul acesta unde vă pot întâlni cei care doresc să vi se alăture? Și ce trebuie să facă, concret, cei care participă la acest marș?
Alexandra Nadane: Anul acesta Marșul pentru Viață se organizează în: Alba-Iulia, Arad, Bacău, Bistrița, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Fălticeni, Iași, Onești, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sf. Gheorghe, Slatina, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Tg. Mureș, Tulcea, Zoițani, Adășeni, Tudor Vladimirescu (jud. Botoșani). Îi invităm pe locuitorii acestor localități să se alăture acestei inițiative și să le spună și altora, astfel încât mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni. Practic, oamenii care vor veni la marș vor merge un anumit traseu purtând bannere și mesaje referitoare la drepturile mamelor și ale copiilor nenăscuți, se vor rosti discursuri din partea organizatorilor și a unor reprezentanți ai societății civile și se va transmite un manifest public pentru protejarea valorilor vieții.
Mihaela Bândar Varzan: Ce părere aveți despre voluntariat? Cât de necesar credeți că este pentru noi, în prezent?
Alexandra Nadane: Voluntariatul înseamnă responsabilitate socială, dar este și un mod de a fi care vine din conștiința oamenilor că schimbarea începe de la propria persoană. România este o țară cu foarte mult potențial în toate domeniile, dar ca să se miște rotițele nu este suficient să stăm pe margine și să deplângem ceea ce se întâmplă. Trebuie să ne implicăm activ în toate problemele a căror schimbare ne preocupă. Şi ca să începi să schimbi trebuie mai întâi să te doară ceea ce vezi, iar pentru asta e nevoie de o stare de „prezență”, ca să folosesc un termen al părintelui Arsenie Papacioc. Adică să ai ochii deschiși, atenți și mintea limpede pentru a analiza corect ce se întâmplă. Același lucru trebuie să se întâmple și în domeniul pro-vita. Dacă ne preocupă numărul mare al avorturilor să sprijinim femeile însărcinate, dacă ne doare durerea lor să le ascultăm și să le oferim consiliere, dacă vrem să nu mai existe atâtea mii de adolescente care renunță la sarcină să fim responsabili. Toate acestea se fac atunci când există o minimă iubire pentru celălalt, când nu trăim numai pentru noi, când ne pasă și de durerea și problema celuilalt. Când ieșim din carapacea egoismului.
Mihaela Bândar Varzan: Marșul pentru viață nu este organizat doar la noi, în România, ci și în afară, în țări precum Canada, Franța, Irlanda, Spania, Slovacia, etc. Ne puteți spune ce ecouri a avut acolo acest marș?
Alexandra Nadane: În străinătate Marșurile pentru viață se organizează de mai mult timp, au sute de mii de participanți și determină schimbări reale la nivelul atitudinilor, a legislației și a politicilor sociale din fiecare țară. Sunt țări precum Spania și Italia în care procentul medicilor care refuză avortul este foarte mare, iar legislația sprijină mama și copilul. Irlanda este cea mai sigură țară din punct de vedere al nașterilor, iar când este vorba de probleme medicale medicii pleacă de la ideea că trebuiesc salvate ambele vieți.
Cel mai important Marș pentru viață se organizează pe 25 ianuarie la Washington. Participă sute de mii de oameni, în acest an au fost circa jumătate de milion de oameni. Ei bine, acești oameni au venit, mulți dintre ei, cu avionul, căci știți care sunt distanțele în SUA. Ei plătesc bani de la ei, consumă timp, dar rezultatul este că inima lor devine mai caldă, mai vie, mai iubitoare, iar mărturia lor are puterea de a încălzi și inimile altor oameni. Avortul nu poate avea loc acolo unde există dragostea unor inimi calde și sprijinul unor mâini întinse.
Mihaela Bândar Varzan: Cum se pot implica oamenii care vor să ajute acolo unde este nevoie, și care sunt resursele de care aveți nevoie?
Alexandra Nadane: Marșul pentru viață se organizează în fiecare an și întotdeauna este nevoie de participare, promovare și de asociații din fiecare oraș care să organizeze Marșul. Toate informațiile și datele de contact se găsesc pe http://www.marsulpentruviata.ro.
În ceea ce privește proiectele și evenimentele desfășurate de Asociația Studenți pentru viață avem nevoie de tineri studenți care să contribuie la implementarea lor în universitățile din care fac parte și de oameni care să sprijine financiar proiectele noastre, astfel încât de rezultatele lor să beneficieze cât mai mulți studenți.
Și, pe lângă aceasta, ne ajută enorm dacă oamenii vor dori să gândească normal. A naște un copil zămislit este normalitatea, a sprijini o mamă să nască copilul pe care îl poartă în pântece este normalitate. De acest duh al normalității avem nevoie, pentru a nu uita că suntem oameni.
Mihaela Bândar Varzan: Vă mulțumesc foarte mult, și vă doresc mult succes!
Alexandra Nadane: Vă mulțumesc și eu!

Sprijiniţi apariţia Revistei Pentru Viaţă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile