Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

marți, 14 mai 2013

Despre ascultare

Doua fragmente dintr-o predica a pr staret de la Putna.

Arhim. Melchisedec Velnic - Predică la Duminica Tomii: "Să fii acolo unde te vrea Dumnezeu!" (2012)

Mie mi-a plăcut un cuvânt deosebit pe care l-am amintit chiar în perioada aceasta a Postului Mare şi se potriveşte şi acum, un cuvânt al Părintelui Sofronie Saharov, care a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul. Spune el: „Să fii acolo unde te vrea Dumnezeu!”, adică dacă eşti acolo unde te vrea Dumnezeu, atunci nu te vei afla niciodată luptător împotriva voii Lui. Acum e zi de Duminică şi Dumnezeu vrea să fiu în Casa Lui şi nu în altă parte. Ştiţi dumneavoastră că sunt canoane, legi, care spun creştinilor că cei care lipsesc mai mult de două duminici, două săptămâni de la Biserică, aceia să se depărteze de Biserică, să se afurisească?

Este un cuvânt aspru, dar el spune pe drept. De ce? Pentru că în momentul în care te-ai depărtat, pierzi comuniunea, pierzi legătura cu Hristos şi încet, încet te răceşti şi această răceală se înlătură greu din sufletul tău.
...

Nici unuia dintre noi să nu-i fie ruşine să-l propovăduiască pe Hristos prin fapta sa, prin cuminţenia sa, prin buna cuviinţă, prin dragostea pe care trebuie să o avem. Nu a fi urâcios la suflet, nu să fii răutăcios, nu în felul acesta se comportă creştinul adevărat. Creştinul cel bun se comportă cu multă dragoste, cu multă bunăvoinţă faţă de aproapele.

Este un exemplu foarte frumos în Pateric cu Avva şi ucenicul. Ucenicul era foarte sporit în ascultare şi toţi cei din jur se mirau: „Iată ucenicul acestui părinte cât de sporit este!” şi îl întreabă pe ucenic: „Cum de ai reuşit să sporeşti în ascultare şi în cuminţenie şi în dragoste faţă de Dumnezeu?” Şi el spune: „El, Avva m-a învăţat, dar nu prin cuvânt, ci prin faptă!” Şi le dă un exemplu: „Iată, eu acum am să-i gătesc mâncare rea şi am să-i duc.”, ceea ce a şi făcut. A gătit o mâncare, nu bună la gust şi îi duce: „Avva, ţi-am gătit o mâncare foarte bună!”. A luat Avva, a mâncat şi a spus: „Foarte bună este!” fără să se mânie, fără să schiţeze cumva vreun gest prin care să spună că mâncarea respectivă ar fi fost rea. Peste câtva timp, ucenicul găteşte iarăşi şi găteşte o mâncare cu de toate. Ucenicul o duce şi îi spune Avvei: „Avva, am greşit mâncarea aceasta, nu este prea bună, dar am adu-o aici aşa”. Avva ia şi mănâncă, vede că este foarte bună la gust şi îi spune: „Cred că este rea după cum spui tu”, adică „gustul meu arată că este bună, dar dacă spui că este rea, spun şi eu că este rea.”

Sursa: http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/2013/05/arhim-melchisedec-velnic-predica-la.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile