Pune o fapta buna la temelia Clinicii Nera

miercuri, 3 iulie 2013

ALTARUL

 

Altarul este "Sfânta Sfintelor" din biserica creştină. Clericii când intră în altar, fac două metanii către Sfînta Masă, care simbolizează mormântul Domnului, în cinstea prezenţei lui Iisus prin Sf. Taine, apoi mai fac o metanie. Monahul şi paraclisierul mirean, cînd intră în altar, fac trei metanii, fără a săruta Sf. Masă. în altar, se poate face numai o Sf. Liturghie pe zi.

 "Dacă vreun prezbiter, dispreţuind pe episcopul său, ar ţine deosebit altă adunare şi ar ridica alt altar, neştiind nici o vină asupra episcopului său cu privire la dreapta credinţă şi dreptate, să se caterisească - ca un iubitor de stăpînire - şi ca un tiran. Asemenea şi ceilalţi clerici şi toţi cei ce se vor uni cu dânsul să fie caterisiţi, iar laicii să se afurisească. Aceasta să se facă după una şi a doua şi a treia dojana a episcopului" - Apost. 31.

" Nimănui dintre mireni nu-i este îngăduit să intre în altar; însă, stăpînirea împărătească nu este oprită de la aceasta, cînd ar voi să aducă damri Creatondui după o tradiţie foarte veche" -Vi, ec. 69.


"Nu se cuvine femeilor să intre în altar" Laod. 44


"Se cuvine călugăriţelor să intre în altar, ca să aprindă candele şi luminări şi să facă curăţenie şi să măture" - Sf. Nichifor, 15.

"Este oprit ca monahul, fără hirotesie, să îndeplinească de pe amvon slujbele citeţului, dar socotesc că pentm cinstea tagmei monahale, nu trebuie sase oprească monahul care nu s-ar fi făcut vinovat de vreo abatere de a intra în altar ca să aprindă luminări şi candele" - Sf. Nicolae, 1.

"In altar, mireni sau femei nu intră, iar călugăriţa poate intra să cureţe" ILT, gi. 165.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti liberi sa-mi comentati gandurile